Șeful adjunct al IGP a avut o întrevedere de lucru cu delegația franceză

photo1657115899 3 POLITIC

Astăzi, 6 iulie, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Bejan, a avut o întrevedere de lucru cu delegația franceză, din care a făcut parte Patrick Chabrol, atașat de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București și Sergiu Harmanean, ofițer de legătură, responsabil pe problemele de criminalitate organizată și imigrație din Republica Moldova. Vizita a avut loc în contextul încheierii mandatului atașatului de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București, Patrick Chabrol. La întrevede au participat reprezentanți ai IGP, dar și din cadrul subdiviziunilor specializate.

În discursul său, șeful adjunct al IGP, Alexandru Bejan a exprimat aprecierile înalte și mulțumirile față de partea franceză în amplificarea dialogului bilateral.

„Trebuie să menționez că datorită implicării dumneavoastră am reușit să primim, în timp util, tot suportul necesar pentru a iniția și desfășura numeroase activități bilaterale. Vă mulțumim pentru aportul adus și reiterăm sprijinul necondiționat în ulterioarele activități și misiuni. Suntem deschiși să extindem spectrul de interacțiune, astfel vom depune tot efortul necesar în vederea materializării tuturor inițiativelor, sugestiilor care vor aduce un plus valoare activității noastre” a menționat șeful adjunct al IGP.

În timpul întrevederii au fost puse în discuție și propunerile pentru Planul de cooperare bilaterală pentru anul 2023 pe care îl are Poliția Republicii Moldova cu omologii francezi. Astfel, printre multiplele subiecte a fost menționată familiarizare cu experiența franceză privind controlul legitimității și răspunderea în cazul aplicării forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc; consolidarea cooperării pe marginea elementelor de criminalitate organizată; familiarizarea cu sistemele informatice, soft-uri și alte instrumente utilizate pentru constatarea și investigarea infracțiunilor informatice (criminalitatea cibernetică).

Atașatul de securitate internă în cadrul Ambasadei Franței la București, Patrick Chabrol a apreciat înalt cooperarea pe care  avut-o cu reprezentanții poliției moldovenești, accentuând profesionalismul și dedicația acestora.

„În pofida provocărilor existente s-a reușit realizarea acțiunilor punctuale atât pe partea practică (ordine publică și siguranța cetățenilor), cât și pe partea tehnică (soft-uri și programe). Îmi exprim aprecierile și în domeniul operativ unde împreună cu echipele comune de investigații am realizat acțiuni importante care au contribuit major la combaterea criminalității. Mulțumiri pentru polițiștii cu care am avut ocazia să conlucrăm” a concis oficialul francez.

Menționăm că Republica Franceză este un partener strategic al Poliției Republicii Moldova, cu care în timp s-au cultivat relații de încredere.

sinteza.org

Lasă un răspuns