Întreprinderea Moldovagaz a publicat un set de recomandări pentru consumatori privind optimizarea consumului de gaze.
În acest sens, compania a venit cu câteva propuneri-măsuri de diminuare a consumului de gaze naturale:
- Izolarea corespunzătoare a locuinței pentru a asigura confort termic în orice anotimp;
- Folosirea unui termostat de ambianță, care comandă funcționarea centralei, ținând cont de temperatura setată în cameră și care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire;
- Instalarea „reflectoarelor” de căldură (folie sau foi de metal) în spatele caloriferelor, întru direcționarea căldurii departe de perete în odaie;
- Eliminarea aerului blocat din caloriferele cu apă caldă de câteva ori pe sezon;
- Reglarea temperaturii aerului în locuință, luând în considerare că în cazul în care aceasta depășește 19°C, fiecare grad în plus poate să însemne o creștere a consumului de gaze naturale cu circa 8%;
- Deschiderea ferestrelor pe perioade scurte de timp, astfel încât spațiile să se aerisească și să se încălzească ulterior mai repede.
Pierderile de căldură sunt mai mari în cazurile în care se lasă ferestrele întredeschise pe perioade mari de timp;
- Setarea din centrala termică a temperaturii mai scăzute a apei calde, astfel încât să nu fie necesară combinarea cu volume mari de apă rece. La o centrală autonomă de apartament, care prepară atât agent termic, cât și apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă;
- Asigurarea funcționării optime a aparatelor de utilizare a gazelor, solicitând sprijinul instalatorilor autorizați pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă și a depunerilor de calcar pe conducte în vederea evitării consumului excesiv de gaze naturale.
De notat că în ultimul an preţul gazelor naturale a crescut de peste patru ori, ceea ce a lovit în special în populaţie, principalul consumator de metan, direct sau indirect.








