Deși în ianuarie-martie 2022 exporturile de mărfuri au însumat 1062,8 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 55,2% comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021 – motive mari de bucurie nu sunt. Despre acest fapt a relatat economistul superior al „Expert-Grup”, Stas Madan.
Potrivit expertului, motive de bucurie nu pot să există odată ce creșterea se bazează aproape exclusiv pe 3 grupe de produse – cereale, semințe de floarea-soarelui și ulei – ponderea cărora în total exporturi a crescut de la 16,4 la 40,6%.
„În același timp, avem dificultăți la exportul multor din produsele cu valoare adăugată ridicată.
Dar și mai important, după declarația de ieri a Guvernatorului Băncii Angliei, care avertizează că vor exista prețuri „apocaliptice” la alimente – autoritățile trebuie să monitorizeze comportamentul monopoliștilor noștri cu o lupă de multe dioptrii. Ei au arătat pe cazul recent cu creșterea deliberată și galopantă a prețului la ulei că nu prea le pasă de oamenii din țara de unde scot profituri record. Doar presiunea publică a făcut să revină la prețuri ceva mai mici”, a relatat Madan.
Totodată, acesta a ținut să sublinieze că în următoarele luni, este absolut critic ca autoritățile să prioritizeze securitatea alimentară.







