Ex-deputat al Platformei DA despre vizita lui Grosu și Carp la Kiev: „La a 70-a zi de război au ajuns și oficialii din R. Moldova în Ucraina”

Ex-deputat al Platformei DA despre vizita lui Grosu și Carp la Kiev: „La a 70-a zi de război au ajuns și oficialii din R. Moldova în Ucraina” POLITIC

Ex-deputata Platformei Demnitate și Adevăr, Arina Spătaru, a venit cu critici pe Facebook în adresa Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și deputatului PAS, Lilian Carp, care se află într-o vizită de lucru la Kiev.

Potrivit acesteia, oficialii moldoveni care au ajuns în Ucraina, au mers acolo ca să facă selfie, să se întâlnească cu un preot și să facă cunoștință cu fotografiile ce relatează ororile războiului din statul vecin.

„Am ajuns sa vedem și asta: la a 70 zi de război au ajuns și oficialii din Republica Moldova în Ucraina.

Să facă selfie, să se întâlnească cu un preot ( care, împreună cu alți civili sunt fara echipament de protecție) și să facă cunoștință cu , atenție, FOTOGRAFIILE ce relatează ororile războiului din Ucraina.

Mai avem ceva de zis?”, se întreabă fosta deputată.

Precizăm că, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp, se află miercuri, 4 mai, într-o vizită de lucru la Kiev. Îmbrăcați în haine militare și veste antiglonț, cei doi au vizitat orașul Bucea, o suburbie a capitalei, devenită un simbol al atrocităților de razboi comise în Ucraina.

„Împreună cu președintele Parlamentului Igor Grosu suntem într-o vizita de lucru la Kiev. Prima destinație este la Bucha”, a scris Lilian Carp pe pagina sa de Facebook, încărcând și câteva poze de la fața locului.

sinteza.org

Lasă un răspuns