VIDEO// Patru bărbați suspectați de tâlhărie – reținuți. Au furat 13.000 de lei și riscă până la 10 ani de pușcărie

Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, originari din raionul Șoldănești au fost reținuți fiind suspectați de tâlhărie. Aceștia au fost încătușați la 29 martie, în municipiul Chișinău, unde domiciliază.

La data de 28 martie, polițiștii din Rezina au fost sesizați de o femeie de 57 de ani, despre faptul că  în jurul orei  02:30, persoane necunoscute, mascate, ar fi pătruns în domiciliul ei din satul Tarasova, raionul Rezina, prin deteriorarea zăvorului ușii, unde au atacat-o, i-au aplicat  lovituri în regiunea capului și gâtului și i-au cerut bani. 

Ulterior, i-au smuls de la  gât un lănțișor din aur, au mai sustras din portmoneu și dintr-o cutie bani, după care au plecat într-o direcție necunoscută. 

Prejudiciul cauzat victimei se ridică  la suma de 13 251 de  lei.

Grație acțiunilor comune de investigații, întreprinse de ofițerii  Direcției investigații criminale și cei ai Direcției Analitice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii și polițiștii Inspectoratului de Poliție Rezina, în comun cu procurorii din Rezina,  suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.

Ca urmare a perchezițiilor, la domiciliile suspecților polițiștii au depistat și ridicat bunurile  sustrase de la victimă, precum și probe concludente care demonstrează implicarea acestora la săvârșirea infracțiunii.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru Tâlhărie. Conform legislației penale în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune  se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.

La moment sunt întreprinse acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii. Totodată se întreprind măsuri în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni înregistrate pe teritoriul țării.

sinteza.org

Lasă un răspuns