VIDEO// Deputat PAS despre problema energetică a țării: Urmează să realizăm un proiect care va aduce foarte multe economii

Vasile Bolea, către Radu Marian: Dacă nu ţineţi minte, mergeţi la WC şi uitaţi-vă în oglindă POLITIC

De la proclamarea independenței, Republica Moldova are o problemă cu modul în care cheltuie energia electrică, iar cetățenii au fost și sunt extrem de ineficienți în acest sens. Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS, Radu Marian, în cadrul ediției de luni seară, 28 martie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit legiuitorului, ar exista un program de izolare termică a clădirilor guvernamentale care va permite economisirea cheltuielilor financiare.

Moldova a avut o problemă întotdeauna cu modul în care cheltuim energia electrică, am fost și suntem extrem de ineficienți. Dincolo de a avea surse diverse de energie pe partea de eficiență, deci noi avem acest program de izolare termică a clădirilor guvernamentale în valoare de 75 de milioane de dolari, deja a fost votat în Parlament ratificarea primei părți de acord. În următorii 3 ani o să realizăm acest proiect, iar asta ne va aduce foarte multe economii pe partea de cheltuieli financiare. Această investiție se va recupera după costurile actuale în doar 4 ani”, a spus Marian.

În același timp, deputatul a anunțat că într-o perioadă scurtă, fracțiunea PAS va veni cu un proiect de lege ce se referă la încălzirea termică centralizată, ceea ce va permite cetățenilor să-și regleze de sine stătător modul în care-și cheltuie energia termică în clădiri.

sinteza.org

Lasă un răspuns