Peste 10 000 de persoane au traversat frontiera de stat în ultimele 12 ore

peste 10 000 de persoane au traversat frontiera de stat in ultimele 12 ore ACTUAL

În ultimele 12 ore, polițiștii de frontieră au înregistrat 10 494 traversări persoane, dintre care un număr mai mare – 6 426 pe sensul de ieșire din țară. Cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 6 415, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 4 079.

Potrivit Poliției de Frontieră, în toate punctele de trecere a frontierei se atestă flux minimal de călători și mijloace de transport. Se circulă lejer, fără rânduri.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 8 894 traversări, iar 1 455 treceri au fost semnalate în punctele de trecere situate la granița moldo-ucraineană și 145 treceri la frontiera aeriană.

Perioada mai intensă la frontieră, în care s-a atestat un aflux de călători, a fost între 20:00 și 22:00.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Leușeni, Sculeni, Giurgiulești-Galați.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, un număr total de 2 765 treceri au fost consemnate, dintre care 981 pe direcția intrare în Republica Moldova și alte 1 784 treceri la ieșire din țară. Totodată, numărul de 802 au constituit trecerile minorilor ucraineni de până la 17 ani inclusiv.

sinteza.org

Lasă un răspuns