Localitățile din sud-estul Ucrainei au fost din nou ținta atacurilor trupelor rusești, iar guvernul de la Kiev spune că se pregătește un atac major asupra capitalei. Ieri, toată ziua, au fost lupte intense la periferia Kievului, pe care rușii încearcă să-l încercuiască. Potrivit oficialilor americani, 95% din capacitatea de luptă a Rusiei este masată în Ucraina. Volodimir Zelenski a cerut din nou ajutorul Occidentului. El crede că sancțiunile impuse până acum Rusiei nu sunt suficiente și cere mai mult sprijin pentru țara sa. Astăzi urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri, a treia, între Ucraina și Rusia.
Consilierul președintelui Zelenski, Mihai Podoliak, acuză Rusia că a distrus peste 200 de școli, 34 de spitale și peste 1500 de clădiri rezidențiale.
„Așezările noastre sunt complet lipsite de lumină, apă, căldură. Armata rusă nu știe să lupte împotriva altor armate. Dar se pricepe la uciderea civililor”, scrie acesta într-un mesaj pe Twitter, în care îi acuză pe ruși că sunt „Barbarii secolului XXI”.
Barbarians of the XXI century. Russia damaged/destroyed 202 schools, 34 hospitals, 1500+ residential buildings. 900+ our settlements are completely deprived of light, water, heat. The Russian army doesn’t know how to fight against other armies. But it’s good at killing civilians pic.twitter.com/VAqaIurWN8
Local residents evacuate as Russian forces advance and continue to bombard the town with artillery, in Irpin, Ukraine, Sunday, March 6, 2022. (MARCUS YAM / LOS ANGELES TIMES) UKRAINE RUSSIA CRISIS, Irpin, Kyiv Oblast, Ukraine – 06 Mar 2022,Image: 666706906, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Local residents help clear the rubble of a home that was destroyed by a suspected Russian airstrike which killed at least six people in Markhalivka, Ukraine, Saturday, March 5, 2022. (MARCUS YAM / LOS ANGELES TIMES) UKRAINE RUSSIA CRISIS, Markhalivka, Kyiv Oblast, Ukraine – 05 Mar 2022,Image: 666541209, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Local residents help Igor Majayev, right, clear the rubble of a home that was destroyed by a suspected Russian airstrike which killed at least six people, including MajayevOs family members in Markhalivka, Ukraine, Saturday, March 5, 2022. (MARCUS YAM / LOS ANGELES TIMES) UKRAINE RUSSIA CRISIS, Markhalivka, Kyiv Oblast, Ukraine – 05 Mar 2022,Image: 666541189, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
An Ukrainian serviceman looks through binoculars towards the town of Stoyanka at a checkpoint before the last bridge on the road that connects Stoyanka with Kyiv, on March 6, 2022.,Image: 666593527, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Security personnel inspect the remains of a military weapon on a street Mykolaiv, southern Ukraine, on Sonday on March 6, 2022 . photo by tration/UPI,Image: 666693735, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia