Serghei Lavrov: Al treilea Război Mondial va fi nuclear şi distructiv

EXTERN

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, face noi declaraţii cu caracter ameninţător. 

Potrivit Reuters, oficialul rus a declarat că dacă al treilea Război Mondial ar avea loc, acesta ar implica folosirea armelor nucleare şi ar fi distructiv. 

Lavrov a mai spus că Rusia ar fi în faţa „unui real pericol”, dacă Kiev-ul ar achiziţiona arme nucleare. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat duminică plasarea în stare de alertă a capabilităţilor de disuasiune nucleară, invocând „declaraţii agresive” ale ţărilor NATO.

„Ţările occidentale nu doar că adoptă acţiuni inamicale împotriva ţării noastre pe plan economic, mă refer la acele sancţiuni pe care le ştie toată lumea, dar, în plus, oficialii de rang înalt din principalele state NATO fac şi declaraţii agresive împotriva ţării noastre. În acest context, îi ordon ministrului Apărării şi şefului Statului Major militar să transpună forţele de disuasiune nucleară în modul special de luptă”, a afirmat Vladimir Putin, citat de agenţii.

sinteza.org

Lasă un răspuns