Fostul prim-ministrul al Republicii Moldova, Ion Chicu, împlinește astăzi, 28 februarie, frumoasa vârstă de 50 de ani. Cu această ocazie, redacția Sinteza îi dorește multă sănătate, realizări frumoase și încredere în forțele proprii.
Ion Chicu este un economist din Republica Moldova, care a exercitat funcția de ministru al finanțelor al Republicii Moldova în 2018-2019 și de consilier al președintelui Republicii Moldova Igor Dodon în iulie-noiembrie 2019.
La 14 noiembrie 2019 a fost numit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, fiind nominalizat de președintele Igor Dodon și votat de fracțiunile partidelor PSRM și PDM.
Și-a dat demisia la 23 decembrie 2020, cu o zi înainte de învestirea în funcție a președintei Maia Sandu, dar și-a îndeplinit funcția de prim-ministru interimar până la 31 decembrie 2020.
Ion Chicu este căsătorit și are 3 copii. Vorbește în română, rusă, engleză și franceză.
Între anii 1989 și 1994 el a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management, licențiat în Management Economic.
Din iulie 1994 până la iunie 1996 a fost lector la Catedra “Micro și Macroeconomie” la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM).
Din decembrie 1994 până la iunie 2005 a fost Conducător de departament și apoi Director Executiv al Moldacom S.A.
Din iunie până la noiembrie a anului 2005 a fost Director al Direcției Generale Reforme structurale a Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova.
Din noiembrie 2005 până la martie 2006 a fost Consilier al Prim viceprim-ministrului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi.
Din martie 2006 până la aprilie 2008 a ocupat funcția de Viceministru al finanțelor al Republicii Moldova.
Din februarie 2007 până la septembrie 2009 a fost Membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Din aprilie 2008 până la septembrie 2009 a fost Consilier principal de stat al Prim-ministrului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi pe domeniile economic si relații externe.
Din septembrie 2009 până la decembrie 2017 a fost Consultant Managementul Finanțelor Publice în diferite proiecte (Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, ECORYS, Banca Mondială).
Din octombrie 2015 până la la decembrie 2017 a fost Membru și apoi Președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică al USMF “Nicolae Testemițanu”.
Din ianuarie până la decembrie 2018 a ocupat funcția de Secretar general de stat al Ministerului Finanțelor.
Din decembrie 2018 până la iunie 2019 a ocupat funcția de Ministru al finanțelor al Republicii Moldova.
Din iunie până la noiembrie 2019 a ocupat funcția de Consilier prezidențial al lui Igor Dodon în domeniul finanțelor publice.
Din data de 14 noiembrie 2019 ocupă funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. La data de 23 decembrie 2020 a demisionat din această funcție.

