Poliția din Soroca a reținut un fost condamnat pentru că ar fi omorât un bărbat

Polițiștii din Soroca au fost sesizaţi astăzi,  despre faptul că la o stână dintr-o localitate din raion,  se află cadavrul unui bărbat cu semne de moarte violentă.

La fața locului polițiștii au stabilit identitatea  victimei, care  s-a dovedit a fi un bărbat  în vârstă de 57 de ani,  locuitor al raionului Soroca.

Ca urmare a  cercetărilor preliminare ale polițiștilor, bărbatul ar fi decedat din cauza loviturilor  în regiunea capului și o plagă penetrantă pe dreapta în cutia toracică.

În scopul identificării autorului infracțiunii, poliţiştii din Soroca în comun cu angajații Direcției Regionale Nord a INI,  au organizat un plan special de acţiuni, care, la scurt timp  s-a soldat cu reținerea  suspectului.

Acesta s-a dovedit a fi locuitor al raionului Donduşeni, în vârstă de 35 de ani, recent eliberat din penitenciar. Urmare a  percheziției corporale efectuate de polițiști, asupra suspectului a fost depistat telefonul mobil al victimei.  Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza prevederilor art. 145 Cod Penal al RM „Omor intenţionat”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă privaţiune de libertate până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

sinteza.org

Lasă un răspuns