Cu câteva clipe în urmă,la Chișinău, a fost semnat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România, Republicii Moldova.
Acordul reprezintă un tratat interguvernamental, structurat în 14 articole. Noul Acord va îndeplini funcțiile Acordului semnat la 27 aprilie 2010, care a ieșit din vigoare la 28 martie 2021.
Acordul are drept scop consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două state prin intensificarea cooperării în domenii de interes major și alocarea de către România Republicii Moldova a unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 mil. euro pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea R. Moldova, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor.
S-a convenit asupra încheierii unui Acord de implementare a programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil acordat de România Republicii Moldova în urma contactelor politice recente, în special la nivel de Președinți (Chișinău, 27 august 2021 și București, 23 noiembrie 2021), de Prim-miniștri (București, 9 decembrie 2021) și miniștri ai afacerilor externe, pentru intensificarea cooperării în domenii de interes major și în perspectiva diversificării domeniilor de cooperare.
La fel, reprezentanții Guvernului de la București împreună cu cei ai Guvernului de la Chișinău au semnat un acord privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state.
Astfel, pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova tarifele vor scădea de cel puțin zece ori. Pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif, iar pentru serviciile internet utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin cinci ori.
Totodată, Guvernele au semnat acordul privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (R. Moldova) și Galați (România).
În cadrul ședinței comune a Guvernului R. Moldova și Guvernului României, din 22 noiembrie 2018, la București, au fost supuse dezbaterii stadiul actual al podului rutier Giurgiulești (RM) – Galați (RO) și necesitatea consolidării acestuia, prin inițierea procedurilor pentru negocierea și semnarea unui Acord interguvernamental între R. Moldova și România.
Scopul Acordului, este de a asigura consolidarea podului rutier de frontieră, care să interconecteze infrastructurile rutiere între cele două state pe aliniamentul următoarelor drumuri: pe teritoriul R. Moldova drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România și pe teritoriul României, DN2B. Proiectul Acordului, include reglementări cu privire la părțile semnatare ale Acordului, definiții, tipul lucrărilor de consolidare, măsuri de fluidizare a traficului, protecția mediului, stabilirea unei Comisii Mixte pentru coordonarea tuturor activităților referitoare la consolidarea obiectivului, intrarea în vigoare, amendarea și încetarea acestuia.

