Edificiile a trei spitale municipale strategice vor fi renovate și eficientizate energetic

edificiile a trei spitale municipale strategice vor fi renovate si eficientizate energetic ACTUAL

Trei spitale municipale strategice vor fi reabilitate în cadrul Proiectului „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”. Instituțiile medicale sunt parte a lotului de 23 obiective de menire socială din capitală unde vor fi aplicate tehnologii de ultimă generație în materie de energie verde.

În acest sens, municipalitatea a semnat astăzi, 21 ianuarie a.c., contractul cu antreprenorul desemnat – compania „Amina &S Services”, Azerbaidjan, care urmează să reabiliteze instituțiile medicale: IMSP SCM „Sfânta Treime”, IMSP SCM „Gheorghe Paladi”, IMSP SCM „Valentin Ignatenco”.

Contractele vor fi finanţate din împrumuturi BERD/BEI, cu o componentă de grant E5P și au fost deschise spre atribuire companiilor din orice țară. Procedura de selectare a fost supusă politicilor și regulilor de achiziții ale BERD.

Lucrările se vor desfășura pe parcursul a 18 luni și prevăd activități de izolare exterioară a clădirilor (pereți, acoperiș, subsol); înlocuirea tâmplăriei; instalarea sistemelor de ventilație mecanică cu recuperarea căldurii; înlocuirea sistemelor termice; instalarea rețelei de iluminat interior pe bază de LED-uri; instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică; instalarea de sisteme termice solare pentru producerea apei calde; sisteme de contorizare inteligentă etc.

Desfășurarea lucrărilor de reabilitare nu va afecta programul de lucru și activitatea instituțiilor beneficiare.

Implementarea Proiectului „Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău” a început acum doi ani și prevede renovarea și eficientizarea energetică 23 de obiective – 6 grădinițe, 14 licee și 3 spitale municipale.

Instituțiile publice au fost selectate din peste 300 de obiective care generează pierderi la bugetul municipal, prin utilizarea neeficientă a alocărilor financiare anuale pentru consum și plata facturilor de întreținere.

Valoarea totală a proiectului este de 25 milioane de EURO şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău, cu participarea financiară a partenerilor de dezvoltare: BERD (10 mln. împrumut), BEI (10 mln. împrumut) și Fondul pentru energie E5P (state donatoare – Uniunea Europeană (cel mai mare donator), Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Lituania, Norvegia, Polonia, România, Republica Slovacă), (5 mln. grant).

sinteza.org

Lasă un răspuns