Cu votul deputaților PAS, Cornelia Cozlovschi a devenit președintele Consiliului de Administrare al CNPF

cu votul deputatilor pas cornelia cozlovschi a devenit presedintele consiliului de administrare al cnpf POLITIC

Cornelia Cozlovschi a fost votată de majoritatea PAS în calitate de membră și președintă a Consiliului de Administrare al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) pe un termen de cinci ani.

Cornelia Cozlovschi deține experiență de activitate în sectorul bancar și de leasing, inclusiv în funcții de top management, precum și în serviciul public. În opinia sa, piața de capital deține un potențial uriaș care în țara noastră nu este valorificat pe deplin. Cornelia Cozlovschi consideră necesar de a identifica noi oportunități de dezvoltare și de diversificare a instrumentelor financiare pe piața de capital din Republica Moldova.

Pe 9 septembrie anul trecut, Parlamentul a revocat membrii Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, în corpore. Activitatea membrilor Consiliului de administrație al CNPF a fost apreciată drept ”nesatisfăcătoare și lipsită de performanță”.

Pe 7 octombrie, deputații au aprobat desemnarea lui Vitalie Lemne în funcția de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al CNPF, pentru un mandat de cinci ani.

În conformitate cu Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Consiliul de administrație este un organ colegial compus din cinci membri, inclusiv președinte, doi vicepreședinți și doi membri. Aceștia deţin funcţii de demnitate publică prin numire.

Comisia Naţională a Pieţei Financiare este autoritate publică autonomă , responsabilă faţă de Parlament, care autorizează şi reglementează activitatea participanţilor pe piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. Comisia Naţională a Pieţei Financiare este independentă în exercitarea funcţiilor sale.

sinteza.org

Lasă un răspuns