Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) se arată indignată de noile restricții impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) și vine cu critici în adresa Guvernului Maiei Sandu.
Potrivit asociației ”MĂR”, pandemia ar fi luat „prin surprindere” autoritățile, iar în lipsa măsurilor de control reale, nu pe hârtie, și în baza experienței altor state, era evident că se va ajunge în această situație.
„Dar, din nou, autoritățile și-au adus aminte de pandemie când deja lucrurile sunt grave. Luând în considerare numărul mare de cazuri, care sunt în fiecare zi în creștere, sunt necesare niște măsuri de control. Măsuri logice, îndreptate spre controlul pandemiei și diminuarea daunelor pentru sănătatea fizică, socială și economică a fiecărui cetățean. Însă, ca de obicei, autoritățile adoptă măsuri de dragul măsurilor, în fugă, fără a avea o strategie clară și cel mai important fără a putea explica cum ele vor influența pozitiv evoluția noului val pandemic.
Totodată, reprezentanții asociației remarcă că comparativ cu autoritățile, mediul de afaceri, pe parcursul a doi ani a învățat să se adapteze, să găsească soluții de supraviețuire, să se reinventeze, unii chiar să înceapă de la zero. Iar toate acestea au fost realizate în paralel cu satisfacerea normelor și restricțiilor adoptate și fără niciun ajutor din partea statului.
În context, asociația a venit cu un șir de măsuri care ar trebui să le întreprindă într-un mod urgent autoritățile, care ar fi rămas repetente la capitolul – combaterea virusului COVID-19.
„Autoritățile au rămas repetente la capitolul învățare/adaptare și din nou sunt în urma valului:
1. În continuare iau decizii care defavorizează anumite sectoare ale economiei. Pentru HoReCa din nou sunt cele mai dure restricții – activitate redusă, de la 7:00 până la 22:00, având deja impusă activitatea la capacitate redusă, 50% din sală + prezentarea certificatului COVID.
Da, HoReCa nu va lucra după 22, restul agenților economici vor lucra.
Toate aceste decizii parcă sunt luate din inerție. Deja s-a demonstrat că restricțiile aplicate pentru domeniul HoReCa nu influențează creșterea sau scăderea numărului de cazuri de infectare. Pe când, restricțiile aplicate altor domenii influențează semnificativ. Doar că, în aceste domenii, în ultima vreme, nici restricțiile nu prea s-au respectat și nici controale din partea statului nu prea au fost. „COVIDUL era ocupat, pentru că era la restaurant, în așteptarea autorităților.”
Dacă autoritățile și-ar dori controlul pandemiei, atunci logică ar fi fost micșorarea și controlul fluxului de oameni și a aglomerărilor unde nu se respectă normele sanitare. Dacă autoritățile nu pot face față, atunci stoparea oricărei activități după 22.00 trebuie să fie pentru toți.
2. Restricțiile și controlul abuziv se impune unităților economice organizate, atât logistic cât și sanitar. Ele sunt ușor controlabile. Cu sau fără pandemie aceste norme sunt respectate.
Logic ar fi ca restricțiile și controlul cel mai drastic să fie acolo unde sunt aglomerări, care nu sunt în prezent controlate, monitorizate și gestionate. Începând de la transport și terminând cu piețe.
3. Introducerea selectivă a certificatelor obligatorii.
COVIDUL nu stă doar la masa din restaurant așa cum cred autoritățile. Orice vizită la bancă sau la Hypermarket înseamnă coadă ceafă-n-ceafă. Iar persoanele care vor rămâne în oraș după 22, vor migra dintr-un mediu controlabil și gestionat sanitar, în medii despre care nimeni nu știe nimic, acolo unde certificat COVID nimeni nu cere. Apropo, accesul în instituțiile de stat tot e strict în baza certificatului COVID? Sau nu?
4. Organele de control vor verifica HoReCa până o să rămână scrum.
Valurile pandemice de până acum ne-au arătat o legitate tristă. Statul nu verifică instituțiile de stat și nu gestionează drastic fluxul de persoane care vor să beneficieze de servicii publice. În schimb, statul verifică până la sânge agenții economici, acolo unde este control și ordine. Controalele abuzive vor deveni din nou un instrument de știri și materiale denigratoare.
5. Apropo despre stat și lipsa de consecutivitate sau responsabilitate.
Chiar dacă autoritățile au instituit stabilirea măsurilor restrictive după coduri, majoritatea autorităților locale nu sunt nici la curent în ce cod este raionul/localitatea, ce restricții trebuie aplicate și mai ales unde un agent economic sau un om simplu poate găsi aceste decizii. Cel mai întâlnit răspuns este – nu știm.
6. Restricții discriminatorii. Nicio responsabilitate, niciun ajutor.
De mai mult timp, domeniul HoReCa este în situația în care e închis cu ușile deschise. Asta deși are salariați, are datorii din carantina 2020 și mai are și facturi de trei ori mai mari. Actuala guvernare este la fel de absentă ca și fostele guvernări. În esență nu s-a schimbat nimic, fiecare supraviețuiește cum poate”, se mai arată în postarea asociației ”MĂR”.
În context, reprezentanții ”MĂR” au ținut să remarce că apelurile asociației așa și nu au fost auzite, iar argumentele nu au fost luate în considerare de către autorități.
„Concluzia este simplă și dureroasă. Suntem singuri în fața pandemiei”, se mai arată în postare.
Amintim că, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis să instituie, începând cu 22 ianuarie, noi măsuri temporare pentru a opri răspândirea COVID-19, în special în contextul creșterii numărului de cazuri generate de noua tulpină Omicron.
Astfel, conform noilor prevederi, unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea de deservire la capacitate a cel mult 50 la sută din numărul locurilor existente în spațiile interioare. Toți clienții vor fi obligați să prezinte certificatul COVID-19. Activitatea de deservire se va desfășura în intervalul orelor 7.00 – 22.00, iar după orele 22.00 se permite comercializarea produselor alimentare la pachet, precum și livrarea la domiciliu, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității.








