Dacă vrei să știi cum poți proteja, pe timpul iernii, vopseaua mașinii, ai ajuns unde trebuie. Ți-am pregătit câteva metode eficiente.
Spală maşina în mod constant. Este cea mai bună metodă pentru a stopa efectul coroziv provocat de sarea de pe şosele, potrivit cumsa.ro. De asemenea, curăță şi partea de sub maşină, pentru că este cea mai expusă la coroziunea provocată de sare. Astfel, vei reuşi să ţii şi rugina la depărtare.
Atunci când speli maşina, asigură-te că îi aplici şi un strat de ceară. Practic, aplici un strat protectiv pe maşină, iar vopseaua o să fie mult mai bine protejată de gheaţă, zăpadă, ceară sau micile pietricele sărite de pe carosabil. Este recomandat să aplici ceara la sfârşitul toamnei sau înainte de căderea primei zăpezi. Poţi lua în considerare şi aplicarea unui strat ceramic.
Cea mai bună metodă de a proteja vopseaua maşinii tale pe timp de iarnă este să ţii automobilul în garaj. În cazul în care nu ai garaj, o prelat va proteja vopseaua. Cumpără o prelată impermeabilă, special făcută pentru sezonul rece.
O soluţie mai scumpă este să înfoliezi maşina. Vorbim despre o folie tip PPF, care se aplică pe toată suprafaţa caroseriei. Vei proteja vopseaua maşinii foarte bine şi vei ţine la distanţă zgârieturile provocate de pietricelele provenite de pe carosabil.







