Igor Grosu despre prețul la gaz: Am obținut un preț bun, putea fi și 23 de lei pentru un metru cub

igor grosu 85107800 56316500 59051200 1 POLITIC

Igor Grosu, Președintele Parlamentului, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), cu referire la tarifele la gaz anunțate, afirmă că „putea fi și mai rău”, or, dacă gazul ar fi fost procurat cu prețul propus de ruși – 790 USD, atunci tariful ar fi putut fi dublu decât cel anunțat ieri, informează Tribuna.

Este ceva previzibil în sensul în care noi am știut că prețul o să crească. Nu e cazul doar al Republicii Moldova, în toată Europa a crescut. Noi eram pregătiți de momentul acesta. Vorba aia – putea să fie mai rău. Slavă Domnului că s-a negociat acest preț”, a declarat el, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.

Politicianul a spus că e bine că formula pe care au propus-o rușilor a fost acceptată. „Acum trebuie să vedem cum amortizăm șocul pentru consumatorii finali”, a adăugat el.

Grosu a precizat că astăzi Guvernul va organiza o conferință de presă în cadrul căreia Prim-ministrul și ministrul Protecției Sociale vor prezenta pachetul de acțiuni pentru susținerea cetățenilor.

„Până va demonstra cineva că poate obține un preț mai bun, noi am obținut prețul cel mai bun. Vă imaginați dacă prețul astăzi nu ar fi fost 11 lei și ceva, dar 23 de lei? Nu zic asta ca să laud echipa care a mers la negocieri, dar aceasta ar fi fost situația dacă era acel preț de 790 USD per mia de metri cubi”, a mai spus fruntașul PAS.

sinteza.org

Lasă un răspuns