Pfizer înregistrează profituri record de 36 miliarde de dolari în urma vânzării de vaccinuri anti-COVID

1440x810 cmsv2 2c4f68fd d686 53fb b355 0d1af49e3a48 5170660 EXTERN

Grupul farmaceutic american Pfizer estimează încasări de 36 miliarde dolari din vânzările de vaccinuri împotriva Covid-19 în 2021, în creștere față de prognozele anterioare.

Primele estimări indicau încasări totale de 33,5 miliarde dolari pentru acest an din vânzarea de vaccinuri împotriva Covid-19, însă numărul mai mare de contracte semnate și demararea campaniilor de administrare de doze booster au majorat prognoza de venituri.

Vaccinul împotriva Covid-19 comercializat de Pfizer a fost dezvoltat de compania biofarmaceutică germană BioNTech, cu care grupul american împarte în mod egal costurile logistice și profitul.

Pfizer estimează că va livra 2,3 miliarde de doze de vaccin împotriva covid-19 în acest an, dintr-o producție totală de 3 miliarde de doze.

De altfel, campaniile de vaccinare împotriva Covid-19 demarate după autorizarea vaccinurilor au generat încasări record pentru Pfizer, vaccinul Pfizer/BioNTech devenind unul dintre cele mai bine vândute produse ale grupului american din istoria sa de 172 de ani, notează agenția Reuters.

sinteza.org

Lasă un răspuns