Site icon sinteza.org

„Vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary

„Vax”, termenul informal pentru vaccin sau vaccinare, a fost declarat cuvântului anului 2021 de către Oxford English Dictionary. Potrivit BBC, pe fondul pandemiei de Covid-19, utilizarea cuvintelor legate de vaccinare a crescut anul acesta. 

Termenul „vax” a avut un „impact izbitor”, a spus Fiona McPherson, editor la OED. Deși a apărut cel puțin din anii ’80, până în 2021 a fost folosit destul de rar. „Datează cel puţin din anii 1980, dar potrivit datelor noastre a fost rareori folosit până anul acesta”, a spus Fiona McPherson.

De asemenea, utilizarea cuvântului „pandemie” a crescut cu peste 57.000% în 2021. 

„Vax” și „vaxx” sunt acceptate ca ortografie în ambele forme, dar prima este mai folosită. „Vax” a fost înregistrat pentru prima dată în engleză în 1799, dar derivatele sale au apărut în 1800.

Iată definițiile OED pentru „vax”:

– un vaccin sau vaccinare;

– tratarea (cuiva) cu un vaccin pentru a produce imunitate împotriva unei boli, a vaccina;

– vaxxie, o fotografie făcută în timpul sau imediat după vaccinare, mai ales împotriva Covid-19, şi distribuită online, un selfie de vaccinare;

– anti-vax, opus vaccinării;

– anti-vaxxer, o persoană care se opune vaccinării;

– double-vaxxed, cel care a fost vaccinat cu două doze de vaccin.

Oxford Languages ​​și Collins își decid fiecare cuvântul anului.

Exit mobile version