Spînu confirmă unele zvonuri legate de gaz. În două zile pleacă înapoi la negocieri

Andrei Spînu ministru viceministru ECONOMIC

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat într-o conferință de presă luni, 25 octombrie curent, că în două zile pleacă înapoi în Rusia, la Sankt Petersburg, deoarece negocierile privind un contract de livrare de gaze naturale cu Gazprom continuă. Dacă data trecută, a vorbit la Moscova cu Dmitri Kozak, șeful Administrației prezidențiale de la Kremlin, de data aceasta merge să se vadă cu Alexei Miller, președintele Consiliului de administrație a Gazprom. Oficialul moldovean a confirmat unele zvonuri despre negocierile în cauză și a dezvăluit două puncte pe care se va axa, când va discuta cu ultimul, scrie realitatea.md.

„Suntem deschiși și corecți, înțelegem situația dificilă și explozia prețurilor de pe piața internațională, dar vom merge în fața cetățenilor doar cu un acord care este în interesul lor. Există posibilitatea să găsim un punct și să fim într-o situație mai bună pentru ambele părți decât cea de azi”, a declarat inițial Andrei Spînu.

Astfel, a confirmat că, în cadrul discuțiilor avute până acum cu oficialii ruși, se cere achitarea datoriei financiare acumulată din 1994 până în prezent. „Suntem gata să continuăm negocierile, dar poziția noastră rămâne neschimbată. Avem nevoie de un audit independent care să confirme această datorie”.

Gazprom ne cere să achităm datoria la gaz, de peste 700 milioane de dolari.
Mai avem la dispoziție O LUNĂ

La fel, s-a adeverit și zvonul cu privire la prețul oferit de Gazprom – în jur de 600 de dolari pentru o mie metri cubi de gaze naturale – mai puțin avantajos față de cel oferit altor state în cadrul unui contracte recent încheiate. „Ne dorim un preț corect, bazat pe o formulă similară oferită și altor state. Una din ele ar fi prețul de bursă sau o formulă mixtă care să ia în calcul atât prețul de bursă, cât și cotația petrolului”.

Gazprom: „Republica Moldova a creat criza aprovizionării cu gaze naturale”.
Ce preț cerem pentru mia de metri cubi

sinteza.org

Lasă un răspuns