Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Eugeniu Sinchevici, surprins astăzi în timp ce juca tetris în telefon la ședința Parlamentului chiar în momentul în care prim-ministra Natalia Gavrilița vorbea despre criza gazelor naturale din țară, neagă „acuzațiile”.
Contactat telefonic de Realitatea.md, Eugeniu Sinchevici susține că fotografia ar fi fost făcută înainte de ședința legislativului.
„Fotografia este reală, însă a fost făcută înainte de ședința Parlamentului. Era în pauză, adică înainte ca prim-ministra să vină în legislativ. Pot să vă asigur că am ascultat atent subiectul cu privire la criza gazelor din țară”, a precizat deputatul PAS.
Totuși, autorii canalului de Telegram unde a apărut fotografia susțin că acesta a fost surprins în timp ce se juca în telefon după vreo jumătate de oră de discuții în plen.
Potrivit INDEX, din fotografie se observă că la telefonul lui Sinchevici ceasul arată ora 13:38, când ședința era în plină desfășurare.
Conform înregistrărilor de pe site-ul Privesc.EU a ședinței Parlamentului, la ora 13.38 la tribuna centrală se afla Natalia Gavriliță și explica dacă ar putea fi afectate sau nu alegerile care vor avea loc la Bălți, la data de 21 noiembrie 2021.









