VIDEO// Maia Sandu Președinte o contrazice pe Maia Sandu Premier. Epopeea negocierii prețului la GAZ

maia sandu 1200 POLITIC

În perioada anului 2019, Prim-ministrul de atunci, Maia Sandu declara deschis că prețul gazului ce urmează a fi livrat în Republica Moldova, pentru anul 2020, va depinde de cum îl va negocia Guvernul țării. Mai mult de atât, aceasta ținea să accentueze că executivul se afla în proces de negociere și că se dorește obținerea unui preț mai jos pentru consumatorii casnici.

„Tarifele pentru anul 2020 depinde de prețul gazului pe care-l vom negocia și acuma suntem în proces de negociere și evident că noi ne dorim să obținem cel mai bun preț, cel mai jos preț pentru consumatorii din R. Moldova”, declara Maia Sandu din clădirea Guvernului.

Odată cu accederea acesteia în funcția de Președinte a țării, se pare că Maia Sandu ar fi uitat de declarațiile făcute în trecut și chiar a ajuns să se contrazică, menționând de nenumărate ori în cadrul mai multor emisiuni și conferințe că prețul gazului nu mai e de competența Guvernului și că nu-i treaba Guvernului să participe la negocieri, ci doar a companiei ”MoldovaGaz”.

Legea spune că MoldovaGaz este instituția care e responsabilă…Așteptăm să vedem care este aranjamentul pe care-l va obține MoldovaGaz”, a menționat recent Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Sursa: Facebook/Radar Politic

Amintim că, compania energetică moldo-rusă – ”Moldovagaz”, urmează să ceară majorarea cu 35% a tarifelor la gaz pentru consumatorii casnici. Anunţul vine în contextul în care negocierile pe marginea unui nou contract cu Gazprom sunt pe ultima sută de metri. Potrivit furnizorului, discuţiile sunt la etapa finală, iar contractul existent, valabil până la sfârşitul lunii, va fi prelungit în timpul apropiat.

Solicitarea în acest sens va fi trimisă curând către Agenția Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE).

De cealaltă parte, ANRE a precizat că metodologia a fost deja aprobată, iar în scurt timp va fi publicată în Monitorul Oficial. În prezent, consumatorii casnici achită aproape 4 lei şi 30 de bani pentru un metru cub. Deocamdată nu este clar pe ce perioadă va fi prelungit contractul cu furnizorul din Rusia, însă anterior s-a vorbit despre un termen de trei ani.

Totuși, vicepremierul Andrei Spînu susţine că Guvernul poartă discuţii permanente şi urmăreşte procesul de negocieri dintre Moldovagaz şi Gazprom:

„La moment este prematur să spunem care va fi tariful sau cum va evolua prețul pentru cetăţenii din RM. Ne gândim deja şi la un program de suport pentru cetăţeni în perioada rece a anului astfel în cât chiar dacă vom ajunge la creşteri în perioada următoare să venim cu un ajutor din partea Guvernului”.

În ultimele şase luni, preţul de import al gazului s-a majorat de patru ori, de la 127 de dolari până la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi. Cotația gazului la bursele europene a început să crească la începutul lunii septembrie și a ajuns deja la un nivel record. O mie de metri cubi de metan costă 950 de dolari la bursa ICE Futures.

Doar pe parcursul zilei de miercuri, tariful s-a majorat cu peste 17 procente. Experții în energetică presupun că aceste creșteri vin pe fundalul scăderii rezervelor de gaz ale Uniunii Europene, după iarna rece de anul trecut, iar Rusia extrage gaze naturale, în mare parte, pentru consumul intern. De asemenea, livrările din SUA au fost stopate din cauza uraganelor.

sinteza.org

Lasă un răspuns