VIDEO// Boris Marcoci ”a călcat cu stângul” în campania electorală din Bălți. „Ble**di”, răsună în plenul Parlamentului

POLITIC

Actualul deputat din PAS, care este și candidatul partidului la funcția de primar al orașului Bălți, a pășit cu stângul în campania electorală.

Fiind invitat la tribuna parlamentului, acesta s-ar fi împiedicat de două ori pe scările legislativului și uitând că se află într-o instituție de stat, acesta a rostit cuvinte necenzurate, fiind vădit deranjat de faptul că s-a împiedicat de două ori în câteva secunde.

Potrivit dicționarului de psihiatrie, impulsivitatea demonstrată prin injurie caracterizează o persoană dirijată de primul impuls, care acționează fără control, nestăpânit și violent.

Reamintim că anterior, comuniștii l-au acuzat pe Marian Lupu, președintele Legislativului, că ar fi pronunțaț în timpul ședinței un cuvânt necenzurat înainte de a reuși să închidă microfonul.

Marian Lupu însă a negat că ar fi înjurat în plenul ședinței Parlamentului și nu-și amintește de un astfel de moment.

„Vă zic cu toată sinceritatea. Eu nici nu-mi amintesc un asemenea moment, că a fost sau nu. Ca bărbat, mai scap uneori câte un cuvânt mai pipărat, când situația o cere. Nu am spus nimic”, a conchis acesta.

Menționăm că actualul deputat, Boris Marcoci, este candidatul PAS pentru alegerile din orașul Bălți care vor avea loc la data de 21 noiembrie.

Marcoci a intrat în vizorul presei cu mult timp înainte. Jurnaliștii portalului BaltiNews au făcut o investigație în care au demonstrat că în doar în ultimii doi ani firma lui Marcoci a câștigat licitații de 30 de milioane de lei. Viața politică a acestuia este foarte tumultoasă, acesta a reușit în doar câțiva ani să schimbe vreo trei partide. Marcoci a intrat în Parlament în 2010, pe listele PLDM, formațiunea condusă pe atunci de Vlad Filat. Ulterior, acesta a devenit consilier municipal, iar în 2016, după ce la guvernare a ajuns PDM, Marcoci s-a alăturat echipei lui Vlad Plahotniuc. În 2019, afaceristul s-a alăturat echipei Maiei Sandu.

sinteza.org

Lasă un răspuns