Vasile Costiuc se arată nemulțumit de faptul că PAS a promis în campania electorală că vor scăpa de funcționarii corupți și care au slujit regimului Plahotniuc, dar acum îi promovează în funcții foarte importante în stat.
Astfel, fostul candidat la alegerile parlamentare anticipate, dar și președintele partidului Democrația Acasă, se arată nedumerit de atitudinea PAS față de colegii din Platforma Demnitate și Adevăr. Vasile Costiuc susține că nu este corect că nimeni din partidul condus de Andrei Năstase nu a fost asigurat cu nicio funcție, mai ales că ei au stat pe baricade încă din 2015. În opinia politicianului, Platforma Demnitate și Adevăr are oameni pregătiți în partid.
”Ei nu au propus celor care au fost parteneri de coaliție, de guvernare, nicio funcție, celor de la Platforma DA cu care au pornit luptele de prin 2015. Acolo erau băieți pregătiți. Hai că nu le plăcea de Năstase că poate a făcut multe greșeli, dar acolo erau cadre bune pentru Guvern, pentru agenții. Nu este corect pentru mulți oameni care au stat în stradă mulți ani de zile. Pot să am nemulțumiri față de Năstase, dar sunt băieți foarte pregătiți în partid. Și acum când văd oameni , șefi în agenții foarte importante, care au fost șefi în structuri importante pe timpul PD, foarte importante. Au trecut acum șefi în alte agenții la fel de importante. Nu e corect pentru ei”, a declarat Vasile Costiuc.
Amintim că Vasile Costiuc și partidul condus de acesta a acumulat 1,36 % din sufragii, iar Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a avut un scor de 2,42%, fiind votat de puțin peste 10.000 de oameni.

