Conflictul transnistrean este un subiect sensibil, însă la care nu există o soluție la momentul de față. Declarațiile în acest sens au fost făcute de Sandu în cadrul unei emisiuni televizate de la PRO TV Chișinău.
În context, Maia Sandu a relatat că nici Guvernul Gavrilița nu ar putea oferi careva detalii și a întreprinde careva acțiuni concrete în rezolvarea conflictului existent, din motiv că ar fi trecut prea puțin timp de la investirea acestuia.
„Guvernul este în oficiu, în mai puțin de o lună. Curând va fi o lună. Am citit și în presă zilele astea niște critici. Hai să fim oameni raționali și să înțelegem că nu se pot rezolva toate probleme într-o lună și mai ales, nu se poate elabora o soluție într-o lună”, a declarat Sandu.
Totodată, Președintele a accentuat că în rezolvarea acestui conflict, va trebui să participe activ și societatea, oferind o susținere necesară conducerii țării.
Amintim că, Președintele Maia Sandu declara anterior că prin combaterea corupției și a schemelor de contrabandă pe malul stâng al Nistrului, în care malul drept are interese directe, s-ar putea facilita găsirea unei soluții politice pentru conflictul transnistrean.
Mai mult, după întrevederea oficială cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al președintelui rus, Vladimir Putin, Maia Sandu menționa că s-au purtat discuții inclusiv despre subiectul reglementării conflictului transnistrean.
„Am abordat și subiectul reglementării conflictului transnistrean. Am reconfirmat poziția R. Moldova în ceea ce ține de relansarea procesului de reglementare exclusiv pe cale pașnică, folosind instrumente politice și diplomatice și cadrul de negocieri existent, cu respectarea suveranității și a integrității teritoriale a țării noastre în cadrul hotarelor ei internațional recunoscute”, menționa anterior, Maia Sandu.

