Dorin Damir rămâne în arest? Procurorii au cerut încă 30 de zile pentru președintele FEA

1452673810 plah damir 1280x720 1 POLITIC

Procurorii cer încă 30 de zile de arest pentru preşedintele Asociaţiei FEA, Dorin Damir, care figurează în dosarul fostei Direcții 5 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii. 

Solicitarea este examinată astăzi de Judecătoria Chişinău, cu sediul la Ciocana. 

Dorin Damir este învinuit de abuz în serviciu, divulgarea secretului de stat, fals în acte publice, delapidarea averii statului şi trecerea ilegală a frontierei. La şedinţele anterioare, Damir nu s-a prezentat.

Avocaţii săi ne-au declarat că acesta nu se eschivează, ci se foloseşte de dreptul de a nu participa la şedinţe. Totodată, ei ne-au spus că clientul lor pledează nevinovat. Dorin Damir a fost reţinut în 7 iulie. 

În dosarul fostei Direcții 5 mai figurează şeful Inspectoratului de Poliţie Bălţi, Valeriu Cojocaru, un inspector de la Poliţia de Frontieră, precum şi fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei,  Alexandru Pînzari.

Direcţia 5 din cadrul INI ar fi fost desființată în 2019 pe motiv că ar fi filat anumite persoane.

Președintele FEA, Dorin Damir rămâne în arest, la Penitenciarul 13. Magistrații Judecătoriei Ciocana au dispus, cu puțin timp în urmă, prelungirea măsurii de detenție cu încă 30 de zile.

Dorin Damir a fost reținut în data de 5 iulie în dosarul fostei direcții nr. 5, cu privire la angajarea sa în calitate de agent sub acoperire. Au fost reținuți, de asemenea șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector de la Poliția de Frontieră, după ce procurorii au descins la domiciliile, în birourile și mașinile acestora. Mai târziu, în același dosar a fost reținut și fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari. După 30 de zile de arest la Penitenciarul 13, Pînzari a fost ulterior transferat în arest la domiciliu.

sinteza.org

Lasă un răspuns