VIDEO// Harry Potter „a ajuns” în Republica Moldova. Un monument al celebrului personaj a fost inaugurat în stânga Nistrului

ACTUAL

Un monument al celebrului personaj – Harry Potter, din Volumele ce formează o serie foarte populară în întreaga lume, a fost inaugurat recent în stânga Nistrului.

Monumentul legendarului personaj ce ține în mâna dreaptă o carte, iar în cea stângă o bufniță, a fost instalat la intrarea în Universitatea de Stat din Transnistria „Taras Șevcenko”, fiind inaugurat în prezența liderului regimului din Tiraspol, Vadim Krasnoselski și rectorului universității, Stepan Beril.

Internauții nu s-au putut abține de-a face glume la acest subiect, unii menționând că Universitatea de Stat din Transnistria urmează a fi redenumită în legendarul castel – Hogwarts.

Sursa: Telegram/pridnestrovec
sinteza.org

Lasă un răspuns