Agenţia Servicii Publice a anunţat despre posibila suspendare a eliberării paşapoartelor

agentia servicii publice va activa in ziua alegerilor insa dupa un program special de munca 1550848727 ACTUAL

În stocurile Agenţiei Servicii Publice au rămas foarte puţine formulare pentru perfectarea paşapoartelor. Licitaţia pentru achiziţionarea acestora nu a mai avut loc din cauza pandemiei.

Vladislav Zara, directorul ASP, a anunţat într-o conferinţă de presă că stocul de formulare al instituţiei este mic şi s-ar putea epuiza în curând, ceea ce va face imposibilă eliberarea paşapoartelor.

„Peste 300 de mii de paşapoarte vor expira în 2021. În luna iunie, numărul documentelor de identitate solicitate de populaţie a crescut: au fost eliberate 63.000 de paşapoarte. Până la sfârşitul verii, această cifră ar putea creşte. În cazul în care formularele se vor epuiza, ASP ar putea să-şi suspende activitatea în septembrie, aşteptând finalizarea licitaţiei respective”, a spus Zara, conform tvrmoldova.md.

În acelaşi timp, sursa citată a declarat că ar exista presiunii pentru anularea licitaţiei privind achiziţionarea de noi formulare, în valoare de peste 498 de milioane de lei.

Pe de altă parte, într-o notă informativă a Preşedinţiei Republicii Moldova a fost confirmat faptul că directorul ASP a fost invitat la două şedinţe protocolare, pornind de la informaţiile parvenite la adresa sa.

Potrivit notei informative, instituţia prezidenţială i-a comunicat directorului Agenţiei Servicii Publice riscurile identificate în raport cu securitatea actelor oficiale.

„Scopul şedinţelor a fost de a-i aduce la cunoştinţă elementele de acţiuni concertate, cu riscuri majore de corupţie, în cazul licitaţiei blanchetelor pentru actele oficiale”, se precizează în nota amintită.

Preşedinţia a confirmat faptul că i-a recomandat directorului ASP, Vladislav Zara, să anuleze licitaţia privind blanchetele personalizate şi a opinat că directorul ASP nu a avut o justificare convingătoare atunci când a fost întrebat care este motivul majorării unor tarife de către instituţie.

sinteza.org

Lasă un răspuns