Maia Sandu continuă să încalce legea și face campanie electorală pentru PAS

maia sandu covor 5200 lei POLITIC

Președintele Maia Sandu a fost astăzi în vizită la Telenești, unde s-a întâlnit medici, primari, oameni de afaceri și profesori. Anunțul a fost făcut chiar de către șeful statului pe pagina sa de Facebook. În ciuda somațiilor lansate de către CEC și Curtea de Apel Chișinău, aceasta nu renunță la campania electorală pentru Partidul PAS.

”Mi-am petrecut ziua la Telenești, unde m-am întâlnit cu mici antreprenori, lucrători din domeniul medical, primari, directori de instituții educaționale. Și aici, oamenii cer schimbări care să le facă viața mai bună, ca să poată munci și trăi bine acasă. Antreprenorii așteaptă sprijin real de la Guvern, ca să iasă din criza în care i-a adus pandemia. Medicii – spitale moderne și salarii bune. Primarii – finanțare corectă pentru a dezvolta localitățile pe care le conduc și, mai ales, libertatea de a-și face lucrul fără intimidări prin controale abuzive. Pe toate le putem face împreună, acționând solidar, cu gândul la oameni și la grijile lor. Avem susținere externă de la partenerii noștri. Ne trebuie și o guvernare bună acasă”, se arată în postarea Maiei Sandu.

La data de 17 iunie 2021, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să examineze sesizarea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, prin care aceştia acuză PAS că foloseşte imaginea preşedintelui Maia Sandu în campania electorală.

VEZI ȘI: DOC// Curtea de Apel Chișinău A OBLIGAT CEC să examineze sesizarea BECS cu privire la folosirea imaginii Maiei Sandu în campania electorală

sinteza.org

Lasă un răspuns