Mesajul ministrului afacerilor interne Pavel Voicu cu ocazia Zilei lucrătorului medical și a farmacistului

voicu ACTUAL

Multstimați lucrători medicali și farmaciști din cadrul Serviciului Medical al MAI, dar și din toată țara!

Astăzi este o zi în care ați putea să vă odihniți sărbătorind la propriu ziua profesională a Dumneavoastră, Ziua Lucrătorului medical și a farmacistului, însă odihna nu este despre această profesie. Această zi este un simbol al solidarității între toți lucrătorii medicali din întreaga lume.

Domeniul sănătății este o misiune nobilă, care necesită multă dedicație și responsabilitate. Aveți un rol important în rândul societății, iar de cele mai multe ori, în mâinile dumneavoastră fiind viața unui om.

Mai bine de un an, ați fost supuși unei mari încercări, pentru prima dată în istoria medicinei, fiind în prima linie în lupta cu Covid-19. Ați fost primii care ați primit această lovitură și unii dintre primii care v-ați consolidat și ați devenit un exemplu de vitejie și neînfricare. Mai mult ca atât, ați mers într-un război cu un dușman nevăzut, care a răpit într-un an atâția colegi câți plecau în zece.

Aveți toată aprecierea și recunoștința mea și a întregii echipe MAI, pentru curajul, implicarea și profesionalismul de care dați dovadă mereu, și purtați grija fiecărui pacient. Sunteți adevărați eroi!

Vă felicităm cu această ocazie frumoasă, Ziua lucrătorului medical și a farmacistului. Vă dorim tuturor bunăstare personală și fericire, iar dificultățile să le depășiți cu putere și încredere de sine. Oferiți sănătate oamenilor, dar nu uitați și de sănătatea Dumneavoastră. Vă mulțumim pentru dedicația și munca asiduă dragi lucrători medicali!

Cu multă considerație,

Pavel Voicu

Ministrul Afacerilor Interne

sinteza.org

Lasă un răspuns