Jizdan despre filmulețul unde împușcă alături de Usatîi: Astfel de amintiri are fiecare politician

jizdan51 POLITIC

Alexandru Jizdan a venit cu o reacție referitor la imaginile video publicate de către un deputat PPDA în timp ce împușcau din Kalashnikov alături de Renato Usatîi. Acesta susține că nu era deputat pe atunci, iar filmările au fost făcute acum 10 ani.

”Suntem în campania electorală, iar asta înseamnă că din orice se pot face așa zise “știri shok”.
Un deputat a publicat imagini video în care sunt vizat și pentru că e firesc să se regăsească în aceste știri și reacția mea, vin cu o precizare în acest sens. Acestea datează din perioada când eu nu dețineam funcția de ministru și nici deputat nu eram, cu cel puțin 10 ani în urmă”,
susține candidatul la funcția de deputat din partea PDM.

Totodată, acesta susține că de trei ori pe săptămână mergea la TIR, iar acolo a întâlnit diferiți oameni. Cât ține despre relația cu Renato Usatîi, acesta menționează că acestea s-au întâmplat prin prisma activității profesionale și nu au avut nicio influență asupra domeniului pe care l-a gestionat.

”În perioada activității mele operative am avut comunicare și relații cu diferite persoane, inclusiv actuali politicieni. În acele timpuri mergeam la tir de 3 ori în săptămână, acolo am întâlnit diferiți oameni. Nu prea înțeleg în ce constă uimirea deputatului care a postat aceste imagini, atâta timp cât în ele câteva persoane se află la trageri pe un poligon. Nu cred că e cazul să explic ce presupune activitatea specială de investigații și alte dedesubturi din acest domeniu.
Ce ține de relația cu Usatâi, am mai comentat acest subiect când în public au mai apărut informații despre întâlnirile noastre. Reiterez, acestea s-au întâmplat prin prisma activității mele și nu au avut nici o influență asupra domeniului pe care l-am gestionat”,
a menționat Jizdan vădit deranjat de filmulețul apărut.

La final, Jizdan a venit cu o recomandare către politicieni, dar și către mass-media.

”Recomand celor care încearcă să pună accente eronate și să influențeze opinia publică, să caute ilegalități și probe legate de încălcarea legii, dar nu arhive de la trageri, zile de naștere, sau întâlniri la cafea. Astfel de amintiri are fiecare politician, care nu s-a născut în Parlament și care are dreptul să comunice și să se întâlnească cu cine vrea el”, a conchis deputatul PDM.

Candidatul Platformei DA pentru alegeri anticipate din 11 iulie, Dinu Plîngău, a făcut publice înregistrări video în care apare liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de Dorin Damir, apropiat al oligarhului Vladimir Plahotniuc, și Alexandru Jizdan, important funcționar în cadrul Ministerului de Interne la acea vreme. În filmulețul postat se vede cum aceștia se distrează la un tir și trag din mai multe arme letale.

VEZI ȘI: VIDEO// Replica lui Năstase? Renato Usatîi împreună cu Alexandru Jizdan și finul lui Plahotniuc la un poligon de trageri cu arme letale

sinteza.org

Lasă un răspuns