Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a ajuns la ”Villa La Grange” din Geneva. Liderul SUA, Joe Biden urmează să i se alăture în cel mai scurt timp, informează canalul de Telegram, Klymenko Time.
„Deși Președintele Statelor Unite a sosit încă ieri în Elveția, Președintele Rusiei va fi nevoie să-l aștepte acum. Paritate în așteptarea unul altuia”, menționează presa rusă.
Amintim că, întâlnirea oficială între cei doi lideri are loc în momentul în care relațiile dintre Rusia și SUA au ajuns la un punct critic. Experții speră că summitul poate contribui la stabilirea unor limite în relația tensionată dintre cele mai mari puteri nucleare din lume, transmite foreignpolicy.
Jurnaliștii de la BBC scriu că Joe Biden a ajuns marți pe aeroportul din Geneva, Elveția, unde şi-a reafirmat voinţa de a reda forţă relaţiei transatlantice şi de a transmite un mesaj clar Moscovei.

