Liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a recunoscut în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4 că formațiunea pe care o conduce a insistat pe organizarea cât mai grabnică a alegerilor parlamentare anticipate, pentru a menține valul prins de Maia Sandu la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut.
„Eu cred că ei (cetățenii) vor vota pentru schimbare, pe care noi am promis-o în campania prezidențială, inclusiv și doamna Președintă a promis atunci că e nevoie de schimbare, de curățat sistemul, reforma justiției. Am promis și dumneaei și noi că e nevoie, imperios de alegeri anticipate. Noi ne-am onorat acest angajament(…)Legătura dintre noi și promisiunea făcută atunci de doamna Președinte, nu poate fi neglijată și nimeni nu o neagă dar oamenii vor vota, cred eu, sunt convins, acea schimbare care s-a început în noiembrie”, a menționat Grosu.
În context, liderul interimar al PAS a ținut să adauge că în cazul în care nu s-ar fi ajuns la declanșarea alegerilor anticipate în acest an, valul despre care a menționat Grosu, s-ar fi topit până în 2023.
Sinteza.ORG amintește că, Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi menționa la începutul lunii curente că victoria PAS de la prezidențiale se transformă într-o dezamăgire. Totodată, liderul PN le-a recomandat să nu se creadă mai deștepți decât poporul, pentru că vremurile s-ar fi schimbat.

