Site icon sinteza.org

VIDEO// Vasile Năstase: Diacov a refuzat proiectul de lege privind 2 zile de vot pentru diasporă

vasile nastase 1280x720 1

În cadrul unei emisiuni televizate, Vasile Năstase, candidat la funcția de deputat din partea Platformei DA l-ar fi învinuit pe Dumitru Diacov de faptul că diaspora nu are posibilitatea de a vota două zile consecutiv la alegerile care au loc periodic în Republica Moldova. Deputatul PPDA susține că din cauza anumitor componente ale Parlamentului, proiectul de lege propus de Platforma DA nu a fost votat.

”Noi în Parlament am făcut absolut totul ce ține de promovarea diasporei și a legislației pentru eu. Pentru că dacă vreți să vă adresați la cei care nu au făcut, trebuie ei pișcați, pieptănați. Noi am făcut proiectul 210. Noi am propus o comisie pentru a constitui votul electronic, l-a făcut colegul nostru Igor Munteanu. A insistat de zeci de ori, noi toată perioada am luptat pentru asta. Nu s-a reușit pentru că celelalte componente ale parlamentului nu și-au dorit acest lucru”, declară Vasile Năstase.

Totodată, deputatul a comunicat că s-a apropiat personal de președintele de onoare al PDM pentru a fi rugat să voteze proiectul de lege, însă cel din urmă retrăia pentru faptul că ar putea acumula mai puține voturi în cazul în care diaspora va vota două zile.

”Domnul Diacov a fost rugat să voteze acel proiect de lege. M-am adresat personal la domnul Diacov, la ceilalți. Am făcut acest lucru de 4 sau 5 ori în plenul parlamentului pentru că am considerat că este datoria noastră să avem grijă de diasporă să poată ieși la vot. Ați văzut tendințele de participare, e tot mai masivă și mai masivă”, a încheiat deputatul.

Exit mobile version