Deputatul Mihai Ioan Lasca, intrat în Parlament pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, a fost condamnat, miercuri la doi ani de închisoare cu suspendare! Alesul neamului a ajuns în atenția presei, dar și a procurorilor, după ce și-a bătut rivalul în amor, în plină stradă.
Un deputat AUR tocmai a primit o condamnare de doi ani, după ce l-a bătut pe iubitul fostei sale partenere de viață
Deputatul Mihai Ioan Lasca a fost găsit vinovat de lovire sau alte violenţe, după ce a blocat mașina actualului iubit al fostei partenere de viață, pe care l-a scos din mașină și l-a lovit în plină stradă. Incidentul violent a ajuns pe rețelele de socializare, după ce a fost surprns de un martor ocular.
Deputatul nu a fost deloc mulțumitde sentința primită, așa că a făcut apel, însă magistrații au dictat sentința finală. “Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lasca Mihai Ionuţ împotriva Sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Oradea. Menţine în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Definitivă”, este soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
În acest dosar, Judecătoria Oradea a decis, în noiembrie anul trecut, ca Lasca să primească o sentinţă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de patru ani, dar şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile. Bărbatul agresat de către demnitar și-a retras între timp plângerea și nici nu s-a constituit parte civilă în proces.
Aceasta nu este singura problemă cu legea pe care o are alesul neamului, iar sentința de acum i-ar putea cauza la o eventuală altă condamnare. Dosarul în care mai este certat deputatul este unul mult mai greu. Procurorii DIICOT Oradea îl acuză într-un dosar care are ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat. Conform datelor făcute publice de procurorii DIICOT în anul 2016, atunci când au dispus trimiterea în judecată, actualul parlamentar a fost deferit justiţiei alături de alţi 13 inculpaţi.
Mai este acuzat într-un alt dosar că ar fi clonat carduri
”Prin actul de sesizare s-a reţinut că începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional au desfăşurat atât în România cât şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming ( montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate) precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de card-uri contrafăcute”, au notat procurorii anti-crimă organziată. Cu alte cuvinte, deputatul este acuzat că a clonat carduri și a furat bani alături de ceilalți inculpați.
Mihai Ioan Lasca a ajuns în Parlamentul României pe listele AUR, însă acesta este de ceva timp deputat independent. Are 41 de ani și a avut până acum două interpelări şi mai multe declaraţii politice. Se împotrivește vaccinării anti-coronavirus, dar și aducerii în România a tehnologiei 5G.








