Victoria Roșca, Zâmbărele: Nu voi renunța la premiul VIP Magazin. Să renunțe cei care nu au valori

screenshot 1 34 ACTUAL

Fondatoarea și actrița Teatrului Popular, dar și renumitului proiect ”Zâmbărele”, Victoria Roșca, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook în care spune urmăritorilor și oamenilor care o apreciază, de ce nu va renunța la premiul ”Omul Anului” oferit de VIP Magazin. Reacția vine după ce mai mulți jurnaliști, oameni de artă și alte persoane publice au renunțat la premiu în semn de protest pentru decizia de a-l premia pe Vladimir Voronin.

”O să-mi dedic acest premiu, pentru că am rămas acasă, să fac ceva. Pentru că am studii superioare și ca să le pot termina, mama mea a vândut vaca, calul și motocicleta tatei. Pentru că în acest an de pandemie, am încercat să rezist cu Teatrul Popular așa cum am putut. Am pornit poiectul – “Oamenii-Zâmbãrele ”, am deschis AtelierZâmbărele! Pentru că achit impozite peste tot, și statul ăsta nu mi-a oferit odată un bănuț, sau o sală de repetiții, sau măcar o vizită a unui oficial, ca să ne aducă măcăr un cuvânt de felicitare. Îmi mai ofer aceast premiu, pentru creditul luat pentru a face față. Pentru tot părul meu chicat. Toate bocetele și nopțile când am lipsit de lângă copilul meu”, scrie Victoria Roșca în postare.

Totodată, Victoria a declarat că acest premiu l-a luat pe merit, dar a mulțumit și oamenilor pentru că au votat-o și au susținut-o. Tot în postare, actrița susține că a renunțat la prea multe lucruri în viața ei, în primul rând pentru că a rămas în Republica Moldova și încearcă să contribuie în dezvoltarea țării arătând oamenilor realitatea din țară, cu umor.

”De azi înainte, n-am să renunț în primul rând la mine. La ceea ce simt cu adevărat. Pentru că muncesc cinstit, și n-am să mint , mi-au dat târcoale mai multe partide, și îmi dau seama că popularitatea mea le dă din ochi. Și poate, dacă intram în oricare din ele, aveam și casă și masă și alte… dar am pâine și sare, cu prosop, cu icoană în colț spre răsărit. Unde îmi arunc ochii atunci când mi-s plini prin colțuri cu gândul: “Doamne, da poate să las tot naibii și să mă duc, că mă înăduș?!” Și de fiecare dată, eu găsesc mâini care să-mi dea o mână de ajutor. Și putere să cred în mine. N-am să renunț la nimic. Să renunțe cei care au făcut câcaturi și nu au valori. Eu și așa am renunțat la prea multe, că am rămas aici. Și da, acest premiu mai este și al oamenilor care iubesc #Zâmbărele, o pagină în care arăt absolut gratis, problemele societății noastre prin umor. Pentru că umorul e singura armă de a ne aduna și oglindi atât de bine, încât alții care se regăsesc, ar trebui să plângă. De asta și-mi sar în cap și mă fac rușinea țării, pentru că s-au văzut și nu le place. Ce să vă mai zic?! Mulțumesc celor care m-au votat. Și am luat acest premiu, pe merit. Vreți să fiți eroi, ieșiți la vot, în număr cât mai mare, exercitați-vă drepturile, fiți social responsabili, faceți schimbarea. Pentru că ea, e în fiecare din noi. Nu căutați vinovații în propriile neacțiuni”, conchide Victoria Roșca.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare, interior şi text care spune „MAIB AutoSpace SRL BMW Moldova VIP magazin OMUL ANULUI 2020 orange studo BASARAD VS VIP magazir”

Amintim că weekendul trecut a avut loc gala anuală a decernării premiilor VIP Magazin. După ce ex-președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a fost desemnat omul secolului alături de Valentina Rusu-Ciobanu și Nicolae Botgros, mai multe persoane publice au decis să returneze premiile.

Imediat după ce a fost afișată lista câștigătorilor premiilor „Omul Anului”, ediția 2020, clasament alcătuit de Revista VIP Magazin, mai multe persoane publice, alături de internauți, și-au exprimat nemulțumirea în privința desemnării titlului de „Omul Secolului”, fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Printre cei care au renunțat la premiu se numără Stela Popa, Val Butnaru, Pașa Parfeni, Doina Danielean, Sergiu Voloc, Diana Voevuțki și alții.

Cu o reacție a venit și VIP Magazin pe care o puteți vedea AICI.

sinteza.org

Lasă un răspuns