Judecătorul ucrainean răpit în data zilei de 7 aprilie din Chișinău, Nicolae Ceaus, a apărut astăzi pentru prima dată în spațiul public, după incident. Acesta a publicat un video pe canalul său de telegram în care anunță că este sănătos, în siguranță și că răpirea sa nu a fost una adevărată, ci una necesară din cauza unor pericole care îl pășteau la Chișinău.
„La momentul de față nu pot să spun unde mă aflu. Cineva încearcă să speculeze pe așa-zisa răpirea. Cred că este clar pentru cine este convenabil acest lucru. (…) Răpirea într-adevăr a avut loc, însă nu acum, ci în anul 2016. De atunci, am fost amenințat în permanență. Oamenii responsabili de acest lucru se tem că eu mă voi întoarce și voi începe a face dezvăluiri. Le mulțumesc prietenilor mei care m-au ajutat să fug de pușcărie și moarte. În timpul apropiat, intenționez să mă prezint în Ucraina și împreună cu avocații mei să dau răspunsuri la toate întrebările societății ucrainene și ale autorităților”, a spus Nicolae Ceaus, citat de Deschide.md.
Sinteza.ORG amintește că ex-judecătorul ucrainean, Nicolae Ceaus a fost răpit din centrul Capitalei în data de 3 aprilie, anul curent. Potrivit informațiilor, acesta a fost dus forțat în Ucraina, într-un automobil cu numere diplomatice.
Mai multe voci declară că operațiunea efectuată de serviciile ucrainene a fost posibilă după discuțiile dintre președintele Maia Sandu și omologul său de la Kiev, Vladimir Zelenski.

