Colaboratorii salvării din Tallinn vor concedia angajații care vor refuza vaccinarea

colaboratorii salvarii din tallinn vor concedia angajatii care vor refuza vaccinarea EXTERN

Instituția de medicină urgentă din Tallinn va rezilia contractele de muncă cu lucrătorii medicali care vor refuza vaccinarea împotriva coronavirusului. Potrivit medicului șef al instituției, Raul Adlas, acest lucru este necesar, în primul rând, pentru a asigura securitatea pacienților. La scurt timp, decizia a fost aprobată și de Inspectoratul Muncii din Estonia.

Se transmite că până pe 17 mai, anul curent, toți angajații, de la simpli asistenți medicali până la medici, trebuie să dețină și să depună pașaportul de vaccinare la departamentul de angajare a personalului. În caz contrar, colaboratorii vor fi nevoiți să părăsească locul de muncă, raportează rus.err.ee.

„În contextul epidemiei, personalul care deservește pacienții nu ar trebui să reprezinte o amenințare pentru ei. Singura modalitate de a asigura acest lucru este vaccinarea”, a spus Raul Adlas, medicul șef al instituției.

Conform lui Adlas, 8% din personalul angajat al instituției din Tallinn, nu este vaccinat. Angajații refuză vaccinarea din diferite motive.

„Un grup este reprezentat de femeile tinere care doresc să devină mame și așteaptă un copil. Din anumite motive, au decis că vaccinarea este periculoasă pentru ele. Un alt grup mic este format din persoane care principial nu vor să fie vaccinate”, a adăugat Adlas.

Inspectoratul Muncii a declarat că decizia instituției de medicină urgentă este justificată din punct de vedere legal, iar un angajator poate solicita vaccinarea unui angajat dacă aceasta este singura modalitate de a reduce riscurile. De la începutul anului, Inspectoratul Muncii din Estonia a primit peste 20 de plângeri de la cei care au refuzat să fie vaccinați la cererea superiorilor lor.

Precizăm că conform legii, vaccinarea în Estonia este voluntară, însă aceeași lege oferă angajatorilor dreptul de a introduce cerințe suplimentare pentru obținerea unui loc de muncă de către cetățeni, inclusiv vaccinarea împotriva unei boli periculoase.

sinteza.org

Lasă un răspuns