Astăzi, s-au împlinit 31 de ani de la Podul de flori de peste Prut – unul din evenimentele din 1990 care au pregătit Republica Moldova pentru independența de un an mai târziu.
La momentul respectiv, Republica Moldova era republică unională, făcând parte, până la data de 27 august 1991, când şi-a proclamat independenţa, din fosta Uniune Sovietică.
Al doilea Pod de flori a fost organizat în data zilei de 16 iunie 1991, marcând și încheierea unei faze pe care unii o numesc romantică în relațiile dintre România și Republica Moldova.
În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.
Primul pod de flori de peste Prut a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză.
De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.
La ora 12.00, ora oficială a Bucureştiului, devenită şi ora oficială a Chişinăului, un sobor de preoţi a oficiat un Te Deum, după care clopotele tuturor bisericilor din stânga şi din dreapta Prutului au răsunat, pentru prima dată, după decenii, împreună. Apoi, apele Prutului au primit din cea mai nordică aşezare de pe harta României, de la Miorcani şi de-a lungul întregului curs, ofranda de flori, dăruită de cei prezenţi într-un gest simbolic.
A urmat momentul trecerii Prutului, moment de vârf al acţiunii, întâlnirea între participanţi, adevărată sărbătoare a cugetului şi simţirii tuturor celor prezenţi. S-au prezentat spectacole de muzică şi jocuri populare, s-a toastat pentru rod bogat pe ogoare, pentru sănătatea oamenilor, pentru îndeplinirea idealurilor de fericire a fiecăruia.
Într-un manifest semnat de mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice din Republica Moldova se spunea că: „Prutul a fost şi va rămâne o apă care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest râu a despărţit frate de frate, sufletul înjumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat să le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă ‘de la Nistru pân’ la Tisa’, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casă o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”
În componenţa delegaţiei oficiale a Republicii Moldova au participat la eveniment viceprim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi Vladimir Voronin, pe atunci ministru de Interne, ulterior preşedinte al Republicii Moldova timp de opt ani (din 4 aprilie 2001 până în 11 septembrie 2009).
La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni.
„Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povestește ministrul român al Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.
După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.
Tot la 6 mai 1990, o delegaţie de parlamentari din RSS Moldovenească, din care au făcut parte, între alţii, Nicolae Costin, primarul oraşului Chişinău, părintele Petru Buburuz, Vasile Nedelciu şi Mihai Ghimpu, deputaţi ai poporului, a fost oaspetele municipiului Iaşi. Ei au vizitat Complexul cultural „Mihai Eminescu” din Grădina Copou, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Biserica trei Ierarhi, Palatul Culturii, alte monumente istorice şi de artă ieşene şi au efectuat un tur al oraşului.
„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, declara Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008 de Stela Popa și portalul Unimedia.
„La Pod, în satul meu, venise și un medic din Chișinău cu baiețelul său care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte – intonau aceleași cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei? ”, spune Grigore Vieru, Primul Testament.
Evenimentul a fost reflectat și în artă, în filmul Podul de flori de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existența de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul și mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul Podul de flori. Podul de flori este o coproducție româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creație Cinematografică a Ministerului Culturii și Ciulei Films Germania.
Filmul regizat de Thomas Ciulei a obținut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” (Amintire și Viitor), precum și premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania care a avut loc în perioada 9–15 aprilie 2008. Filmul lui Thomas Ciulei a câștigat în același an și Premiul Bibliotecilor, precum și o mențiune la ediția 2008 a Festivalului internațional de filme documentare Cinéma du Réel, desfășurat la Paris în perioada 7–18 martie 2008.
