Italia a anunțat că nu mai așteaptă certificatul de călătorie UE și își REDESCHIDE turismul de luna aceasta

EXTERNE

Italia este pregătită să „primească înapoi lumea”, a declarat marți premierul italian Mario Draghi, confirmând că un „certificat verde” pentru călătoriile internaționale va fi lansat de guvernul său la mijlocul lunii mai, potrivit Reuters și The Local.

„Din a doua jumătate a lunii iunie Certificatul Verde European va fi gata”, a declarat Draghi la o conferință de presă susținută marți dimineața după o întâlnire a miniștrilor turismului din țările G20, transmite sursa citată.

„Între timp guvernul italian va introduce un certificat verde național care va intra în vigoare începând cu a doua jumătate a lunii mai”, a anunțat acesta.

Deși acesta nu a oferit mai multe informații cu privire la viitorul certificat italian, cel mai probabil persoanele care vor dori să îl obțină vor fi nevoite să prezinte dovada că s-au vaccinat împotriva coronavirusului sau un test negativ pentru COVID-19 efectuat recent.

Miniștrii guvernului italian au declarat în mod repetat că vor să permită reluarea călătoriilor din afara Europei vara aceasta însă nu au oferit o dată fermă pentru reprimirea turiștilor din afara Uniunii Europene.

Comisia Europeană a recomandat săptămâna aceasta deschiderea granițelor externe ale UE pentru călătorii vaccinați împotriva COVID-19 chiar dacă nu sunt cetățeni europeni, o decizie finală în acest sens urmând însă să fie lăsată la latitudinea fiecărui stat membru.

Turismul din interiorul UE este posibil în Italia în prezent dar este descurajat de ministerul italian de externe care îndeamnă persoanele să evite orice călătorii în străinătate dacă nu sunt absolut necesare.

Toate persoanele sosite în Italia din interiorul UE trebuie să intre în carantină timp de cinci zile și să efectueze două teste pentru COVID-19. Cel mai probabil aceste cerințe vor fi eliminate odată cu introducerea certificatul verde de către autoritățile italiene.

„Lumea vrea să călătorească în Italia, pandemia ne-a forțat să ne închidem dar Italia este pregătită să primească înapoi lumea”, a declarat Draghi, adăugând că „este momentul să vă rezervați concediul în Italia, de abia așteptăm să vă urăm bun venit din nou”.

„Munții noștri, plajele noastre, orașele noastre se redeschid (…) și nu am niciun dubiu că turismul în Italia va fi mai puternic decât oricând altcândva”, a mai spus acesta.

Sectorul turistic generează în jur de 13% din Produsul Intern Brut al Italiei și a fost unul dintre cele mai afectate de pandemia de COVID-19, la fel ca în toate țările cu un turism puternic.

Deși patronii din acest sector sunt nerăbdători să își redeschidă activitățile, guvernul lui Draghi a ezitat până acum să anunțe date ferme pentru relaxarea restricțiilor din cauza ratei încă ridicate a contagierilor și a vitezei relativ lente cu care avansează campania de vaccinare.

sinteza.org

Lasă un răspuns