DOC// Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu, a beneficiat de donații generoase din partea unui fost consilier democrat

smngoz6ci752vufaa.a79d4304 POLITIC

În campania prezidențială din 2020, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu, a beneficiat de donații generoase din partea unui fost consilier democrat. Este vorba despre Ion Țîțu, proprietarul companiei JAVELIN SA, specializată în construcții.

Potrivit rapoartelor PAS prezentate la Comisia Electorală Centrală, în ajunul alegerilor prezidențiale din 2020, compania lui Țîțu a transferat pe conturile partidului Maiei Sandu 73 690 lei, echivalentul a aproape 4 000 de euro. Tranzacțiile s-au făcut în trei etape: pe 7 august 2020, fostul consilier PDM a transferat 23 600 de lei, peste 11 zile a mai transferat 26 760 de lei, iar în data de 13 octombrie 2020a avut loc ultima tranzacție, atunci Țîțu i-a donat echipei Maiei Sandu 23 600 de lei.

Preciză că Ion Țîțu a făcut parte din echipa PDM, pe când aceasta a fost condusă de Vlad Plahotniuc. Țîțu a fost consilier raional în Ungheni până la alegerile din octombrie 2019. Numele businessmanului figurează într-o anchetă RISE Moldova “Averea și interesele democrate ale primarului de Ungheni”. Jurnaliștii de investigație au aflat că firma lui Ion Țîțu câștiga o bună parte din contractele de achiziții în raionul Ungheni.

“Javelin NA SRL este firma consilierului orășenesc Ion Tîțu, care pe parcursul anilor 2015-2016 a câștigat contracte de achiziții în raionul Ungheni, în valoare totală de peste 7 milioane de lei. Din această sumă, peste un milion a fost transferat în conturile firmei de primăria condusă de Alexandru Ambros. Banii au fost alocați pentru lucrări de reparație a unor străzi și de renovare a unei grădinițe din Ungheni. Țîțu este membru PDM și în 2015 a fost unul dintre câștigătorii concursului „Businessman-ul anului”, organizat de Consiliul raional Ungheni”, se arată în investigația RISE Moldova.

Un alt scandal în care a fost implicat Ion Țîțu s-a iscat în 2018. Atunci, bloggerul Eugen Luchianiuc a scris că Valentina Țîțu, soția consilierului PDM, a fost numită director la Colegiul de medicină din Ungheni fără nici un concurs, doar prin decizia Consiliului raional.

DOC// Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu, a beneficiat de donații generoase din partea unui fost consilier democrat
sinteza.org

Lasă un răspuns