Semnele arătate de propriul organism când mănânci prea mult dulce

semnele aratate de propriul organism cand mananci prea mult dulce SĂNĂTATE

Sunt foarte rare persoanele care nu au o adevărată apetenţă pentru deserturi! Carbohidraţii dulci se strecoară astăzi nu numai în prăjituri şi ciocolată, ci în mai toate alimentele cumpărate, ceea ce ne predispune la îmbolnăviri.

Printre produsele cu conţinut ridicat de zahăr cărora le rezistăm cel mai greu şi care cauzează cele mai multe probleme, se numără mai ales: siropurile, băuturile acidulate, bomboanele dulci și cerealele. Însă, zahărul nu lipsește nici din produsele semipreparate care nu fac parte din categoria deserturi, sosuri de diferite tipuri, pâine sau chiar mezeluri.

Potrivit Asociaţiei Americane pentru Sănătatea Inimii, cantitatea zilnică maximă admisibilă de zahăr adăugat este de 150 de calorii (37,5 grame) pentru bărbaţi, respectiv 100 de calorii (25 grame) pe zi pentru femei (un prag depăşit cu lejeritate la consumarea unei singure doze de cola).

Există simptome ale excesului de zahăr?

Deşi poate părea ciudat, corpul ne semnalează de multe ori în mod vădit excesele de dulciuri şi chiar pe mai multe căi!

Într-un interviu pentru revista Daily Health, Sherri Green, medic nutriționist newyorkez, a declarat că zahărul, alături de cerealele rafinate şi grăsimile trans, este una dintre substanţele chimice care favorizează procesele inflamatorii din organism. Așadar, deşi creierul adoră porţiile generoase de zahăr, corpul acuză de multe ori supradozele prin simptome clare.

Iată care sunt cele mai importante simptome de care trebuie să ții cont:

Pofta constantă de zahăr

Cu cât consumi mai mult zahăr, cu atât devii mai dependent de el. Asemenea unui drog, zahărul induce o stare tranzitorie de extaz. La epuizarea stării de plăcere, corpul revendică o nouă doză.

Excesul de zahăr nu numai că intensifică pofta de dulciuri, ci şi creşte gradual dimensiunile porţiilor necesare pentru satisfacerea cerinţelor creierului.

Oboseala şi lipsa de energie

Stabilitatea energiei biologice este puternic condiţionată de stabilitatea glicemiei, iar excesele declanşează uneori disproporţii destabilizante pentru corp.

Este esenţială menţinerea unei glicemii normale pentru prevenirea asimilării de grăsimi şi a stărilor de oboseală şi letargie.

Erupţiile cutanate

Persoanele cu sensibilităţi glicemice pot suferi erupţii acneice sau reacţii cutanate alergice odată cu salturile valorice ale insulinei determinate de excesul de zahăr. Excesele de zahăr pot deveni literalmente vizibile pe faţă în decurs de câteva zile.

Dacă te confrunţi frecvent cu astfel de probleme, poate fi un semn că este nevoie să-ţi schimbi radical alimentaţia.

Îngrăşarea

Zahărul nu conţine proteine şi nici fibre, iar variantele ultrarafinate introduc în corp doar calorii goale, fapt care favorizează îngrăşarea.

Zahărul declanşează eliberarea hormonului insulină, care contribuie direct la îngrăşare. Atunci când corpul ajunge să nu mai reacţioneze la dozele normale de insulină, se conturează tulburările de rezistenţă la insulină, care provoacă, la rândul lor, obezitate şi diabet.

Irascibilitatea

Excesul de zahăr îşi pune amprenta asupra sănătăţii atât fizice cât şi pshice. „Supradozele” favorizează irascibilitatea şi tulburările de dispoziţie.

Aceste simptome se datorează creşterilor bruşte ale glicemiei, şi sunt resimţite cel mai puternic de persoanele cu probleme de anxietate.

Cariile dentare

Majoritatea cariilor dentare se datorează excesului de zahăr! Bacteriile orale se hrănesc în special cu zahăr, după care produc acizi corozivi care atacă smalţul dentar. Nu zahărul în sine duce la apariţia cariilor, dar este cu siguranţă factorul declanşator al deteriorării danturii.

Lentoarea în gândire, mai ales după mese

Problemele de concentrare se numără printre simptomele frecvente ale glicemiei scăzute.

Din nou, zahărul provoacă salturi şi prăbuşiri bruşte ale glicemiei, iar dezechilibrele repetate predispun la probleme de ordin cognitiv.

Toleranța și lipsa gustului

Deserturile savuroase de altădată devin insipide. Zahărul consumat în cantităţi prea mari face ca papilele gustative să dezvolte toleranţă. Dulciurile consumate par mai puţin dulci, aşa că există tentaţia să creştem dimensiunile porţiilor.

Intensificarea nevoii de zahăr este fără dar şi poate problematică pentru sănătate, dar reducerea treptată a alimentelor şi a băuturilor dulci rezolvă în timp problemele de toleranţă şi corectează dezechilibrele glicemice. Încearcă de astăzi!

sinteza.org

Lasă un răspuns