Igor Dodon: În caz de alegeri anticipate, PSRM nu va obține mai puțin de 37 de mandate

1297919 POLITIC

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), ex-Președintele țării, Igor Dodon a declarat că, socialiștii sunt pregătiți de alegeri parlamentare anticipate.

„Vom vedea ce va decide Curtea Constituțională în data de 15 aprilie. Dacă este gata sa aibă soarta Curții Constituționale de pe timpul lui Plahotniuc, să-și asume. Noi am avut o astfel de situație în Republica Moldova, când un Parlament nu poate fi dizolvat dacă există o majoritate parlamentară”, a declarat Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale live „Igor Dodon Răspunde”.

El a mai spus că, socialiștii nu se tem de alegeri parlamentare anticipate, dar sunt categoric împotriva alegerilor pe timp de pandemie. „De ce trebuie să aruncăm 120 milioane de lei pentru alegeri anticipate în următoarele 2 luni? Suntem împotrivă”, a precizat Dodon.

Totodată, liderul PSRM a menționat că, în cazul în care vom avea alegeri parlamentare anticipate, socialiștii vor obține nu mai puțin de 35-37 mandate.

„Conform tuturor sondajelor actuale, nu vom obține mai puține mandate decât avem acum. Vedem dinamica, știm ce se întâmplă în teritoriu, în fiecare raion. Știm care sunt tendințele. Știm că încrederea în președintele actual este în scădere”, a conchis Dodon.

sinteza.org

Lasă un răspuns