Germania va discuta cu Rusia despre achiziţia vaccinului Sputnik V, însă are o condiție

EXTERNE

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat joi că ţara sa va iniţia discuţii cu Rusia în vederea unei posibile achiziţionări a vaccinului Sputnik V. Condiţia este ca serul rusesc să fie aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului. Ungaria este în prezent singura ţară din UE care administrează acest vaccin, notează Mediafax.

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat joi că ţara sa va iniţia discuţii cu Rusia în vederea unei posibile achiziţionări a vaccinului anti-Covid Sputnik V, dacă serul va fi aprobat de autorităţile europene, relatează Le Figaro.

Am explicat Consiliului Miniştrilor Sănătăţii din UE, în numele Gwermaniei, că vom discuta bilateral cu Rusia, în primul rând pentru a şti când şi ce cantităţi ar putea fi livrate”, a declarat ministrul la radioul public regional WDR.

Decizia Germaniei vine după un anunţ al Comisiei Europene de a nu negocia în numele celor 27 de ţări ale blocului comunitar pentru cumpărarea serului Sputnik V.

Alte ţări occidentale, în special Franţa, acuză Moscova că îşi utilizează vaccinul ca instrument de influenţă geopolitică, acuzaţii pe care Rusia le respinge. În schimb, Austria, la fel ca şi Slovacia negociază direct achiziţionare vaccinului rusesc, pe lângă cele comandate de Comisia Europeană.

Ungaria este în prezent singura ţară din UE care administrează acest vaccin.

sinteza.org

Lasă un răspuns