VIDEO// Medici din R. Moldova, în lacrimi, la un an de la debutul pandemiei: Am văzut prea mulți pacienți care n-ar fi trebuit să decedeze

ACTUAL

Unii dintre ei și-au trimis familiile la țară pentru a le proteja de COVID-19, fiind zilnic în contact cu pacienți infectați, alții și-au îmbolnăvit soții sau soțiile, dar cel mai mult i-au marcat decesele provocate de noul coronavirus.

„Am văzut prea mulți pacienți care n-ar fi trebuit să ajungă în starea în care au ajuns sau nu au trebuit să decedeze”, spune un medic printre lacrimi într-un filmuleț video făcut public de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sănătății, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată pe 7 aprilie.

Un alt medic povestește că cea mai grea perioadă a fost în lunile aprilie-mai 2020, când numărul de pacienți creștea continuu: „Peste tot era panică. Nu știam ce urmează”.

„În ultimul timp, cu greu facem față fluxului mărit de pacienți”, anunță situația actuală din spitale un alt erou în halat alb.

„Sper ca toată lumea să nu mai piardă pe nimeni”, izbucnește în lacrimi un medic ce a asistat în ultimul an la multe situații tragice.

„Din păcate, avem și acum pacienți care nu cred în COVID”, se destăinuiesc medicii.

„Vaccinul este singura soluție”, sunt convinși lucrătorii medicali.

Menționăm că în R. Moldova s-au infectat până în prezent cu noul coronavirus 237 718 persoane, iar 5 268 dintre ele au decedat.

sinteza.org

Lasă un răspuns