VIDEO// A beneficiat de privilegii? Dumitru Diacov oferă detalii despre salonul în care a fost tratat de COVID

POLITIC

Președintele de Onoare și deputatul Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, a declarat că el a fost cazat într-un salon mai deosebit, cu mai puține locuri, față de celelalte din Spitalul Republican.

„La fiecare etaj sunt două, trei saloane care îs cu mai puține paturi… cu doi oameni am stat (în salon)”, a menționat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii.

Totodată, Dumitru Diacov a precizat că pe parcursul aflării sale în Spitalul Republican, deputatul a fost cazat în salonul în care se afla și soția acestuia.

„Soția s-a îmbolnăvit și s-a dus prima, eu am așteptat trei zile că era salonul ocupat, apoi s-a eliberat un loc”, a precizat deputatul PDM.

Întrebat de prezentatoarea emisiunii, Mariana Rață, dacă nu cumva acesta a avut parte de privilegii la Spitalul Republican, Diacov a conchis: „Am stat în Spitalul Republican, cu oamenii de rând. Eu putem să stau la Spitalul Cancelariei de Stat, foarte bine mersi, cu lux și așa mai departe”.

sinteza.org

Lasă un răspuns