Cum poţi păstra un avocado proaspăt mai mult timp. Lucruri neştiute despre acest fruct

avocado LIFESTYLE

Ştiai că avocado este un fruct şi nu o legumă? Deoarece aspectul său este unic, avocado este adesea confundat cu o legumă. Are un gust incomparabil cu savoarea căpşunii sau a mărului. Este bogat în grăsimi sănătose şi nu are atât de mulţi carbohidraţi ca alte fructe. Dacă ai cumpărat prea multe bucăţi de avocado şi nu ştii ce să faci cu ele, află că este indicat să le păstrezi în congelator.

Avocado are o mulţime de beneficii, care sunt susţinute de multe cercetări. Singura problemă este că acest fruct se strică rapid. Nu este ca banana, care poate sta în magazin săptămâni întregi. Este recomandat că avocado să fie ţinut în congelator, deoarece temperaturile reci îl vor menţine proaspăt.

De ce se strică aşa repede acest fruct

Oxigenul este duşmanul său. Odată ce expui fructul la aer, acesta va începe să se oxideze. În interiorul fructului se află compuşi fenolici care vor provoca descompunerea fructului, dacă intră în contact cu aerul. Acelaşi proces este valabil şi în cazul merelor stricate. Spre deosebire de alte fructe, avocado nu se coace până când nu este cules.

Cum îl îngheţi corect?

Poţi preveni înnegrirea lui prin îngheţare. În primul rând, trebuie să te decizi dacă îl vei îngheţa în cuburi sau întreg. Cu ajutorul cuburilor, poţi pregăti mai simplu pasta guacamole, iar fructul întreg va fi mai uşor de consumat pe o felie de pâine prăjită. Curăţă coaja verde şi îndepărtează sâmburele din mijloc. Adaugă suc de lămâie sau lime pe el. (Acest lucru este esenţial şi îl va ajuta să reziste mai mult!). Pune-l într-o pungă specială şi strânge bine, fără să rămână aer în interior. Fructul va rămâne verde în congelator chiar şi până la doi ani.

De ce este bine să consumi avocado

Avocado provine din arborele Persea. Are o valoare nutritivă ridicată, ceea ce îl face un super aliment sănătos. Are peste 20 de vitamine şi minerale, printre care: vitaminele C, K, B5, B6 şi E, tiamină, cupru, fier, zinc, fosfor, mangan, magneziu ş.a. Este un fruct recomandat în multe diete, deoarece conţine grăsimi sănătoase şi are mai mult potasiu decât bananele, care ajută la reducerea tensiunii arteriale. Totodată, conţinutul lui de fibre te va ajuta la buna funcţionare a sistemului digestiv, iar antioxidanţii îţi vor proteja ochii. Îl poţi consuma crud pe pâine prăjită, sub formă de guacamole, îl poţi adăuga în smoothie-uri sau poţi încerca îngheţata cu avocado. Inima şi corpul tău îţi vor mulţumi pentru această alegere!

sinteza.org

Lasă un răspuns