Peste 15 mii de cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

4 ACTUAL

În perioada 29 martie – 4 aprilie curent, la Departamentul Dispecerizare al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 15013 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 5891 de pacienți, dintre care 779 copii.

Potrivit datelor Centrului, în topul solicitărilor deservite continuă să predomine cele cauzate de urgențele respiratorii – 4631 de solicitări, inclusiv 1683 (IRVA) urmate de urgențele cardiovasculare – 2636 de solicitări, inclusiv 46 de pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențele neurologice – 1865 de solicitări, inclusiv 195 de accidente vasculare cerebrale.

În aceeași perioadă, la Serviciul de Urgență au parvenit 69 de solicitări pe motivul urgențelor toxice. Echipele AMU au acordat primul ajutor medical la 10 persoane care s-au intoxicat cu monoxid sau bioxid de carbon, la 19 persoane care au suferit intoxicații cu alcool și la 18 persoane care s-au intoxicat cu medicamente. La necesitate, în dependență de starea pacienților, aceștia au fost transportați la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

sinteza.org

Lasă un răspuns