Țara din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare. Ce legi există aici

EXTERNE

Țara din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare. Ce legi există aici. Știai că unele state au legi drastice cu privire la insultarea liderilor de stat și a religiei, acestea fiind considerate infracțiuni? Da, ai auzit bine! În unele țări o singură jignire la adresa președintelui te poate trimite după gratii. În continuare vei afla care sunt țările din Europa unde există astfel de legi.

Țara din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare

Unele democrații europene au legi dure cu privire la insultarea liderilor de stat, a religiei sau a simbolurilor naționale. Acestea sunt considerate infracțiuni, iar pentru încălcarea lor cetățenii riscă amenzi cu închisoarea. Cel mai bun exemplu este cel al scriiotului polonez Jakub Zulczyk, care ar putea executa o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru o insultă la adresa președintelui Poloniei.

Jurnalist și scriitor din Polonia l-a numit „idiot” pe președintele polonez Andrzej Duda. Procurorii au spus că acest text postat pe pagina sa personală de Facebook a fost „ofensator” şi „inacceptabil”. De altfel, în Polonia există nu mai puțin de nouă legi referitoare la insultă, inclusiv una care face referire la simbolurile de stat, şi toate prevăd posibile pedepse cu închisoarea. Există riscul de a fi condamnat nu doar pentru insultarea steagului polonez, ci şi a celor străine.

Polonia nu este singura țară în care jignirile la adresa liderilor de stat nu sunt acceptat, multe țări din Europa au în vigoare astfel de legi care au rolul de a proteja împotriva insultelor simboluri naționale, oficiali ai statului, șefi de stat sau chiar președinți ai altor țări.

Țări din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare
  • Belgia

O altă țară care are legi extrem de dure cu privire la insultarea fețelor regale este Belgia. În această țară există o lege încă din anul 1847, iar aceasta spune clar că jignirea regelui este infracțiune și se pedepsește cu până la trei ani de închisoare.

În schimb, insultarea unor membri de rang mai mic din cadrul familiei regale se pedepsește cu maximum doi ani de închisoare. În anul 2007, legea a fost aplicată după ce un bărbat a ajuns la închisoare pentru că l-a acuzat pe regele Albert II de pedofilie.

  • Islanda

Islanda pedepsește defăimarea sau insultarea președintelui cu până la patru ani de închisoare, iar acest lucru este menționat în articolul 101 din Codul penal islandez. Jignirea unor rude apropiate ale președintelui, astfel încât se poate considera că se adresează președintelui se pedepsește cu doi ani de închisoare.

  • Italia

Codului penal italian prevede faptul că cine aduce „ofense onoarei și prestigiului Președintelui Italiei” poate ajunge la închisoare între 1 și 5 ani. De asemenea, defăimarea prin presă este pedepsită cu până la șase ani de închisoare.

  • Spania

Spania pedepsește calomnia sau defăimarea Regelui sau a oricăruia dintre predecesorii ori urmașii săi, împotriva Reginei Consoarte sau a Regelui Consort, împotriva Regentului sau a oricărui membru al Regenței, sau împotriva Moștenitorului Tronului de la șase luni la doi ani. De asemenea, vinovatul nu scapă nici de amendă.

sinteza.org

Lasă un răspuns