Câţi oameni sunt acum în lume şi ce influenţă a avut virusul COVID-19 asupra populaţiei

ACTUAL

Mulţi dintre noi ne-am pus întrebarea: „oare câţi oameni sunt acum pe Glob?”. Creşterea populaţiei influenţează „magazia” de resurse a planetei, cum ar fi: hrana, apa sau terenurile. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât resursele noastre se diminuează, acest aspect influenţând tot mai mulţi specialişti să se întrebe „câţi oameni mai poate hrăni Pământul?”.

Se spune că, în viitor, oamenii vor fi într-un număr mult mai mic pe Terra. Cu toate că nu suntem repartizaţi uniform pe întreaga suprafaţă terestră, cu toţii avem acelaşi scop: un trai decent şi sănătos, cât mai mult timp pe Pământ.

Care sunt cele mai populate ţări din lume?

Odată cu înflorirea populaţiei apar şi provocări, în special cereri mai mari de resurse precum: alimente sau apă, dar şi cantităţi mari de deşeuri dăunătoare mediului înconjurător. Potrivit Pew Research Center, ţările precum: Statele Unite, Brazilia, Pakistan, India, China şi Indonezia deţin aproape jumătate din populaţia lumii. Dintre acestea, China şi India ocupă primul loc cu cele mai numeroase populaţii din lume, cu 1,4 milioane de oameni, respectiv 1,3 milioane, iar la polul opus se află Vaticanul, ca fiind cea mai mică ţară din lume.

Câţi oameni sunt acum în lume?

Atunci când vine vorba să aflăm câte persoane sunt in lume, este important să luăm în considerare vârstele medii, deoarece aceste date ne vor spune cum va arăta populaţia lumii în viitor. Cetăţenii Monaco sunt printre cei mai în vârstă din lume, cu o vârstă medie de 55,4 ani, deşi ţara cu cea mai mare populaţie de persoane peste 65 de ani este Japonia, unde 28% dintre cetăţenii săi au depăşit vârsta de pensionare. La polul opus se află Niger cu cea mai tânără populaţie (aproximativ 50% din populaţia sa este alcătuită din tineri în vârstă de 14 ani sau mai tineri).

În acest moment, tu eşti unul dintre cei 7,7 miliarde de oameni care trăiesc pe Pământ, potrivit Biroului de Recensământ al SUA. În timp ce doar 170 de milioane alcătuiau populaţia lumii în urmă cu 2.000 de ani, rasa umană a explodat. Naţiunile Unite estimează că populaţia globală creşte cu o rată de 250 de oameni în fiecare minut şi se aşteaptă să se ajungă la 11 miliarde în plus până în anul 2100.

Cum a afectat pandemia COVID-19 datele populaţiei?

Numărul total al populaţiei este posibil să fie modificat uşor din cauza efectelor pandemiei COVID-19. Creşterea populaţiei în mare parte a lumii a încetinit deja, în special în ţările mai bogate. Centrul de cercetare Pew a descoperit că marea majoritate a deceselor COVID-19 au fost în ţări în care vârsta medie este mai mare decât media globală, cum ar fi în Italia sau Statele Unite.
Se estimează că impactul pandemiei ar putea aduce de la 500.000 până la un milion mai puţini oameni în America până la sfârşitul anului 2021, ducând la o creştere mult mai mică a populaţiei. Această tendinţă probabil se va repeta în toată lumea, dar este puţin probabil să aibă un impact durabil asupra numărului total de oameni din lume.

sinteza.org

Lasă un răspuns